Linia ferată Baia Mare - Satu Mare a împlinit 135 de ani de funcționare neîntreruptă

Linia feroviară Baia Mare - Satu Mare, care va împlini în luna iulie 135 de ani de funcţionare neîntreruptă, ar putea fi exploatată şi promovată ca obiectiv turistic, a declarat ing. Leonard Alexandru Pop, din cadrul Centrului Universitar Nord-Baia Mare.

"Cred că linia ferată Baia Mare - Satu Mare e una dintre cele mai vechi din nord-vestul ţării, fiind exploatată fără întrerupere de 135 de ani. În iulie 1884, a fost dată în folosinţă, spun documentele vremii consultate şi a fost 'înfiinţată la cererea insistentă a deputatului Stoll Carol'. Odată cu linia ferată au fost construite gara, dar şi cele patru linii de acces. Pentru acele timpuri putem spune că Baia Mare deţinea o gară destul de modernă, iar două dintre cele două linii erau folosite pentru traficul de călători şi alte două, pentru traficul de marfă. Linia ferată Baia Mare - Satu Mare, care măsoară peste 60 de km, poate fi exploatată turistic într-un pachet care să includă vizitarea unor obiective din cele două reşedinţe de judeţ", a spus Pop.

Potrivit acestuia, linia ferată Baia Mare - Satu Mare, parte a fostului Imperiu Austro-Ungar, are potenţial turistic imens şi ar putea fi pusă în folosinţă printr-o formulă de parteneriat public-privat.

"Interesaţi ar putea fi operatorii de turism din judeţele Maramureş şi Satu Mare, SNCFR, dar şi potenţiali investitori care înţeleg istoria locului ca parte a fostului Imperiu Austro-Ungar (...), care în timp a construit un întreg ansamblu de linii ferate, gări, poduri, viaducte mici sau mari, un întreg complex feroviar care a făcut legăturile de-a lungul vechiului imperiu. Asemenea linii ferate, având o istorie atât de vie, sunt folosite în scop turistic în multe ţări din Europa. Avem şi noi, aici, o asemenea linie feroviară, care sigur are o poveste aparte şi aşteaptă să fie pusă în valoare şi cunoscută de turiştii români şi străini", a declarat Leonard Alexandru Pop.

Gara Baia Mare intră în modernizare

Reprezentantul unei agenţii de turism din municipiul Baia Mare s-a arătat surprins de o asemenea resursă economică, însă a apreciat că ar fi dificil de realizat. "E incredibil că deţinem un asemenea trecut care în mod sigur bine pus în valoare ar putea aduce beneficii economice oraşelor din cele două judeţe - Satu Mare şi Baia Mare. Dar totul depinde în mare parte de disponibilitatea SNCFR Baia Mare de a promova şi susţine un asemenea proiect inedit, de autorităţile locale şi operatorii din turism. Fără doar şi poate, avem o resursă însemnată, care aşteaptă să fie pusă în practică, totul e ca timpul să lucreze în favoarea noastră" a precizat Dumitru Vlad, operator în domeniul turismului local.

Linia ferată Baia Mare - Satu Mare este legată, zilnic, de două curse de călători şi e considerată una dintre cele mai scurte linii din nord-vestul ţării.

Recent, SNCFR a anunţat că Gara din Baia Mare va intra într-un amplu proces de modernizare, lucrări care n-au fost efectuate din anii '80. 

Vezi și: Maramureş: Traficul aerian din şi înspre Baia Mare, în creştere, remarcă secretarul de stat Dragoş Titea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel