Liderii PSD - ALDE, şedinţă luni dimineaţa. Ce se va discuta

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va discuta cu Viorica Dăncilă, în ședința de luni a coaliției. despre rectificarea bugetară, ALDE fiind nemulțumit că serviciile primesc jumătate de miliard în plus, și despre modificarea legii STS. Tot luni, de la ora 18.00, PSD are o reuniune a CEx.

Surse din PSD au declarat, pentru Mediafax, că întrunirea coaliției va avea loc, luni, la ora 10.00, la Palatul Victoria. Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la Antena 3, că temele pe care le va aborda cu premierul vizează posibile măsuri pe care le poate lua Guvernul și Parlamentul, în contextul cazului din Caracal. Liderul ALDE a precizat că poate fi modificată legea STS sau procedurile de intervenție în cazuri precum cel din Caracal.

Totodată, președintele Senatului a spus că vor fi discuții și despre rectificarea bugetară, precizând că a văzut proiectul făcut de Ministerul de Finanțe și sunt tăieri la insituții sau ministere importante, la investiții și alte capitole, însă sunt majorări cu peste jumătate de miliard la bugetele SRI, SIE și STS. „Mâine (luni - n.r.) cu doamna premier vom avea acest subiect de discutat foarte serios, pentru că eu nu cred că prioritatea României este finanţarea instituţiilor de forţă în statul român”, a explicat Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel