Kremlinul declară că garanţiile de securitate din partea Occidentului pentru Ucraina ar putea înrăutăţi situaţia.
Kremlinul a reacţionat la eventualitatea unor negocieri între Kiev şi ţări occidentale cu privire la posibile garanţii de securitate din partea Occidentului pentru Ucraina, avertizând asupra deteriorării situaţiei de securitate în Europa, potrivit dpa.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că posibilele garanţii bilaterale de securitate pentru Ucraina ar contraveni principiilor relaţiilor internaţionale şi nu ar trebui să se facă în detrimentul nevoilor Rusiei.
'În opinia noastră, acest lucru nu va duce decât la o deteriorare suplimentară a situaţiei de securitate de pe continentul european', a declarat Peskov, luni.
Rusia a declarat în mod repetat că securitatea sa este ameninţată de aspiraţiile Ucrainei de a se apropia de Occident, inclusiv prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Alianţa Nord-Atlantică a argumentat de nenumărate ori că nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia.
Ucraina speră să înceapă săptămâna aceasta discuţii cu SUA cu privire la un acord bilateral vizând acordarea unor posibile garanţii de securitate până în momentul în care Ucraina va deveni membră a NATO, potrivit site-ului oficial al preşedinţiei ucrainene president.gov.ua.
Şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, a declarat - duminică - că SUA şi-au luat angajamente concrete şi pe termen lung de a ajuta Ucraina să lupte împotriva invaziei ruse în prezent şi de a preveni o posibilă viitoare agresiune din partea Moscovei ulterior.
Iermak a subliniat că apartenenţa la NATO ar fi cea mai fiabilă garanţie de securitate pentru Ucraina, dar atât timp cât ţara e în război şi nu poate adera la Alianţă, statul ucrainean trebuie să se asigure de garanţii fiabile în perioada de tranziţie.
'Speranţa şi încrederea în viitor sunt extrem de importante pentru toţi ucrainenii, cărora le este extrem de greu în aceste luni de război teribil. Construirea unui sistem de garanţii care să fie incluse într-un document de sprijin internaţional va constitui un semnal pozitiv puternic pentru mediul de afaceri intern şi investitorii internaţionali', a spus Iermak, conform president.gov.ua.
În acelaşi timp, Kremlinul a declarat luni că va urmări îndeaproape reuniunea cu privire la Ucraina, preconizată pentru luna august în Arabia Saudită, la care Rusia nu a fost invitată, notează EFE, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu