Jurnalistul Robert Vagner, greva foamei în fața Poliției

 Un jurnalist care deţine o publicaţie online din Valea Jiului a declarat luni greva foamei în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, din Deva, acuzându-l pe şeful instituţiei că ar încerca să blocheze anumite investigaţii pe care ziaristul le-ar fi realizat în urma unor informaţii primite de la diverşi poliţişti. 

Jurnalistul Robert Vagner susţine că şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru, ar fi dispus efectuarea unor verificări în ceea ce priveşte societatea comercială pe care o deţine ziaristul, fără să existe un dosar deschis în acest sens. În plus, afirmă Vagner, verificările ar scopul de a-l "intimida' şi de a-i îndepărta pe clienţii de publicitate ai ziarului online. 

"Aceste verificări sunt un act de intimidare şi şantaj (...) împotriva mea. Dosarul nu este, ceea ce înseamnă că au făcut nişte verificări despre Vagner, cum să-l tocăm", a declarat jurnalistul, care a precizat că "se gândeşte" să renunţe la protest doar după ce şeful IPJ Hunedoara va fi schimbat din funcţie. 

Robert Vagner a mai spus se află în proces cu şeful IPJ Hunedoara, termenul fiind stabilit la Tribunalul Hunedoara pentru 17 octombrie. 

În replică, conducerea IPJ Hunedoara a transmis că jurnalistul a fost invitat la o discuţie în vederea găsirii unei soluţii legale la cererile sale, însă acesta ar fi refuzat această cale de dialog. 

"După ce a luat act de nemulţumirile cetăţeanului, care s-a recomandat ca reprezentant al unui trust media şi s-a exprimat public şi prin intermediul unei publicaţii on-line, conducerea I.P.J. Hunedoara şi-a manifestat întreaga disponibilitatea spre dialog şi consiliere, în vederea identificării unei soluţii legale la doleanţele bărbatului, care, însă, a refuzat dialogul. Precizăm faptul că toate sesizările anterioare ale acestuia au fost înaintate, spre soluţionare, structurilor competente", se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel