Juristul de la firma de cadastru a lui Darius Vâlcov, pus sub control judiciar

Bogdan Bolojan / 22 iun 2017 / 19:04 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

 Juristul de la firma de cadastru controlată de Darius Vâlcov, Mircea Dogaru, a fost pus joi sub control judiciar de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Dogaru fiind inculpat, la fel ca şi Vâlcov, în dosarul de corupţie privind un funcţionar de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru este acuzat de dare de mită în formă continuată, deoarece în perioada ianuarie - aprilie 2012 a fost cel care i-a remis câte 1.000 lei lunar funcţionarului de la OCPI Eduard Cincu. 

În acest dosar au mai fost inculpaţi şi se află sub control judiciar fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, precum şi un funcţionar de la Oficiul de Cadastru, Eduard Cincu. 

"În dosarul penal privind pe inc. Cincu Eduard - funcţionar public în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt şi inc. Vîlcov Darius Bogdan (...), în cursul zilei de astăzi (n.r. joi, 22 iunie), procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au luat măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile şi faţă de inc.Dogaru Mircea - angajat pe postul de consilier juridic în cadrul uneia dintre firmele controlate de către inc. Vîlcov Darius Bogdan, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată(...)", anunţă comunicatul Parchetului. 

Procurorii au stabilit că Mircea Dogaru a fost cel care a remis câte 1.000 lei lunar lui Eduard Cincu în perioada ianuarie - aprilie 2012. Dogaru are interdicţie de a părăsi ţara şi de a comunica cu ceilalţi inculpaţi şi martori din dosar. 

Vâlcov, inculpat cu două zile în urmă

În acest dosar Vâlcov a fost inculpat pe 20 iunie şi este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Procurorii au reţinut cu privire Vâlcov, că "a iniţiat constituirea unui număr de 3 societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii". 

"Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB (n.r. Darius Bogdan Vâlcov) a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI", se arată în comunicatul Parchetului. 

Darius Vâlcov ar fi exercitat, potrivit documentului citat, "activităţi de determinare mediată" în urma cărora doi angajaţi ai firmei controlată de acesta i-au dat funcţionarului OCPI câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012-2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile. 

Potrivit referatului DNA prin care procurorii DNA au cerut în primăvara anului 2015 arestarea preventivă a fostului ministru de Finanţe Vâlcov Darius Bogdan, fostul deputat Daniel Bărbulescu a formulat un denunţ în care a susţinut că, în vara anului 2011, Vâlcov i-a propus să înfiinţeze o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, SC Millenium Tophografica SRL şi Sc Contis SRL, devenită ulterior Sc Contis Consulting SRL, precum şi Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii, relatează Agerpres.

[citeste si]


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27