Urmărește emisiunea live


Judeţul Covasna, zonă-pilot în proiectul european Orizont 2020 BE-Rural

Judeţul Covasna a fost inclus, alături de alte patru regiuni europene, ca zonă-pilot în proiectul BE-Rural, derulat în cadrul programului de cercetare şi inovare 'Orizont 2020' finanţat de Uniunea Europeană, proiect ce îşi propune că cerceteze potenţialul bioeconomic al acestora şi să sprijine dezvoltarea strategiilor locale, dar şi a unor modele de afaceri în acest domeniu.

Managerul de proiect, Carmen Beatrice Păuna, cercetător în cadrul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, a declarat vineri, pentru Agerpres, că proiectul este dedicat unei teme de mare actualitate pe agenda europeană, dezvoltarea bioeconomică rurală, iar datele care vor fi culese şi analizate pe parcursul acestuia vor fi puse la dispoziţia Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru şi Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare locală, cu accent pe bioeconomie. Potrivit acesteia, judeţul Covasna a fost introdus în proiect alături de Stara Zagora (Bulgaria), Laguna Szczecin şi Laguna Vistula (Polonia), Strumica (Macedonia), precum şi Vidzeme şi Kurzeme (Letonia), fiecare având un puternic potenţial bioeconomic specific, cum ar fi lemn, ape minerale, plante pentru produse cosmetice şi farmaceutice, zone piscicole etc. Activităţile vor include seminarii educaţionale, şcoli de vară, schimburi de experienţă şi lansarea unor pop-up magazine cu produse tradiţionale sau inovative care pun în valoare resursele bioeconomice locale şi pot deveni branduri pentru aceste zone. 

'Ca să sintetizez rolul proiectului nostru de cercetare, BE-Rural susţine strategia locală, planul de măsuri şi, în primul şi primul rând, modelele de afaceri dezvoltate în zona aceasta a bioeconomiei. Efectul final va fi că acţiunile concertate ale actorilor locali sub umbrela acestui proiect vor scoate în evidenţă sinergiile dintre acţiunile proiectului şi elementele de fundamentare ale strategiei locale de bioeconomie, precum şi ale strategiei de dezvoltare inteligentă. (...) Dacă îmi permiteţi o scurtă interpretare personală a eficienţei acestui proiect, el de fapt se constituie într-o tribună pentru actorii locali din domeniul bioeconomiei, oferă un cadru de dezbatere acestor actori relevanţi privind perspectivele dezvoltării bioeconomiei şi depăşeşte posibilităţile pe care le oferă o analiză cantitativă şi calitativă asupra unui domeniu de activitate. Acest proiect este despre percepţia actorilor locali privind posibilităţile de dezvoltare a bioeconomiei în zona Covasna', a precizat Carmen Beatrice Păuna. Directorul executiv al Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din Judeţul Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos, a afirmat că acest proiect este important pentru sustenabilitatea comunităţilor locale, menţionând, totodată, că judeţul Covasna a dovedit de-a lungul timpului că este 'un loc care poate crea modele de succes'.

'În decursul anilor am demonstrat acest lucru prin înfiinţarea incubatorului de afaceri de la Sfântu Gheorghe, unde am dezvoltat nişte clustere în diferite domenii de activitate, Prowood, Agrofood, Energia verde, Balneologia, care se bazează pe potenţialul regiunii noastre şi trebuie să continuăm să lucrăm pentru a avea o regiune dezvoltată. Este foarte importantă şi poziţionarea României în Europa. (...) De aceea, trebuie să avem şi un proiect de ţară, trebuie să fie o populaţie sănătoasă. Hai să pornim de aici, avem toate posibilităţile, dar trebuie schimbată mentalitatea, trebuie o altă abordare, o altă gândire, trebuie să fim încrezători în lucrurile, în posibilităţile oamenilor care trăiesc în România. Acesta este mesajul nostru. (...) Bioeconomia oferă promisiunea unor posibilităţi de creştere sustenabilă şi de creare de locuri de muncă în mediul rural', a declarat Vajda Lajos. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel