Jucării și parfumuri contrafăcute, în valoare de 1,7 milioane de lei, au fost descoperite în Portul Constanța

Fotografie de la RF._.studio, Pexels
Fotografie de la RF._.studio, Pexels

Jucării și parfumuri contrafăcute au fost descoperite în Portul Constanța. Valoarea acestora, dacă erau vândute ca produse de marcă, ar fi fost de aproape 1,7 milioane de lei.

Polițiștii de Frontieră din cadrul Gardei de Coastă au descoperit în Portul Constanța jucării şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ două milioane lei, importate din Emiratele Arabe Unite şi China de firme din ţara noastră şi Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al Gărzii de Coastă, scrie Agerpres.

Astfel, în Portul Constanţa, au fost descoperite în patru containere, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ două milioane lei.

Containerele au ajuns în Portul Constanţa din China şi Emiratele Arabe Unite şi conţineau peste 15.800 bucăţi diverse jucării, peste 4.800 unelte de mână şi măşti de sudură, dar şi parfumuri. Mărfurile erau destinate unor societăţi comerciale din România şi Ucraina.

”O echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au efectuat controlul fizic asupra a trei containere încărcate cu bunuri, sosite din China.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul acestora se aflau mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute, printre care aproximativ 13.800 jucării din plastic destinate unei societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi, 4.801 bucăţi unelte de mână şi măşti de sudură destinate unei firme din Ploieşti, şi 2.028 bucăţi maşini de jucărie destinate unei societăţi comerciale de pe teritoriul Ucrainei”, reiese din comunicat.

Toate bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.700.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Ulterior, a fost verificat un al patrulea container cu bunuri din Emiratele Arabe Unite, pentru o firmă din Bucureşti.

”În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 519 parfumuri, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute, având ca destinatar o societate comercială din Bucureşti.

Bunurile, cu o valoare de aproximativ 200.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se mai spune în comunicat.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

Citește și: Zeci de persoane din Harghita au fost înşelate, cu sume mari, după ce au accesat platforme de investiţii false

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel