Israelul achiziționează noi doze Pfizer. Mai mult de jumătate din populație a fost vaccinată

Pixabay
Pixabay

Israelul achiziționează un nou lot de doze de vaccin Pfizer. În prezent, peste jumătate din populația țării a fost vaccinată, iar obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise a fost ridicată. 

Israelul a semnat luni un acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer în cadrul căruia Israelul primeşte din nou milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat comun al biroului premierului şi al Ministerului Sănătăţii, relatează Agerpres. Aproape cinci milioane de israelieni, mai mult de jumătate din populaţie, au primit două doze de vaccin Pfizer-BioNTech, potrivit statisticilor publicate luni de Ministerul Sănătăţii.

Am semnat un acord cu Pfizer pentru a achiziţiona milioane de doze de vaccin care ne vor permite să luptăm în continuare împotriva coronavirusului până la sfârşitul anului 2022, se arată în comunicat.

Ţară cu 9,2 milioane de locuitori şu care desfăşoară cea mai intensă campanie de vaccinare din lume, de la sfârşitul lunii decembrie, Israelul a ieşit treptat din cea de-a treia etapă de carantină, de la începutul lunii februarie. Obligaţia de a purta mască în locurile publice a fost ridicată duminică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel