Agenția națională de presă a Iranului anunță că un agent al Mossadului ar fi fost deconspirat și executat, relatează Reuters.
Un agent al serviciului de informații Mossad din Israel a fost executat sâmbătă în provincia din sud-estul a Iranului, Sistan-Baluchestan, a informat agenția oficială de știri IRNA.
„Această persoană a comunicat cu serviciile străine, inclusiv cu Mossadul, culegând informații clasificate și cu participarea asociaților a furnizat documente serviciilor străine”, se arată în comunicat.
IRNA nu a precizat numele respectivei persoane.
Agenția precizează că acuzatul a oferit informații clasificate cu scopul „de propagandă pentru grupuri și organizații opuse Republicii Islamice”.
Nu este precizat nici când pretinsul agent a fost arestat, dar se spune că recursul i-a fost respins.
Execuția, care a avut loc într-o închisoare din Zahedan din regiunea Sistan-Baluchestan, a avut loc la o zi după ce mai mulți militanți au atacat o secție de poliție din provincie, ucigând 11 membri ai personalului de securitate și rănind alți câțiva.
O înmormântare de stat a avut loc sâmbătă pentru cei uciși în orașul Rask unde a avut loc atacul, potrivit televiziunii de stat. Doi militanți ai grupului Jaish al-Adl au fost, de asemenea, uciși în ciocnirile care au urmat.
Provincia Sistan-Baluchestan, care se învecinează cu Afganistanul și Pakistanul, a fost mult timp scena unor ciocniri frecvente între forțele de securitate și militanții sunniți. Populația provinciei este predominant musulmană sunnită, în timp ce majoritatea iranienilor sunt șiiți.
Nu este singurul caz de acest fel. În această săptămână, suedezul Johan Floderus, diplomat al Uniunii Europene aflat în detenţie în Iran, a fost acuzat la debutul procesului său de cooperare cu Israelul contra Republicii islamice,.
Johan Floderus, în vârstă de 33 de ani şi arestat în 17 aprilie 2022 pe aeroportul din Teheran, este judecat pentru corupţie şi participare la acte contra securităţii Iranului, printr-o amplă cooperare cu regimul sionist în materie de informaţii, potrivit agenţiei autorităţii judiciare iraniene, Mizan Online.
Începerea procesului său a fost anunţată de ministrul de externe suedez Tobias Billstrom, fără a fi confirmată de autorităţile iraniene.
În cursul acestei prime audieri în faţa tribunalului revoluţionar din Teheran, reprezentantul procurorului a citit actul de acuzare în prezenţa avocaţilor acuzării şi a unui traducător.
Floderus, care lucra pentru Serviciul European de Acţiune Externă al UE (SEAE), se află din 17 aprilie 2022 închis în penitenciarul Evin din Teheran, unde sunt încarceraţi numeroşi opozanţi ai regimului iranian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu