IPS Andrei: ”Regele Mihai, icoană vie”. Gest mișcător

Regele Mihai
Regele Mihai

Monarhiștii clujeni s-au rugat, marți seară, atât în cadrul Bisericii Ortodoxe, cât şi la finalul Liturghiei oficiate în Biserica Greco-Catolică "Schimbarea la Faţă", pentru sănătatea Majestății Sale, Regele Mihai.

La evenimentul care a avut loc în Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca a participat şi mitropolitul Andrei, care i-a îndemnat pe credincioşi să se roage şi ei în zilele următoare pentru sănătatea regelui.

”Este un simbol, un simbol frumos al unei Românii care odată a fost frumoasă”

”În seara aceasta, în ziua de mâine ar trebui să se roage pentru sănătatea lui. Credem în eficienţa rugăciunilor. Ştim că nu suntem nici veşnici pe pământ. Dar cu stingerea majestăţii sale se încheie o filă din istoria acestei ţări. Cred că, atâta vreme cât Dumnezeu îl ţine, este un simbol, un simbol frumos al unei Românii care odată a fost frumoasă. Regele Mihai este simbolul unei Românii frumoase”, a spus IPS Andrei.

”În aceste zile, când România este zbuciumată de valori false, care o zguduie din temelii, noi îl avem pe regele Mihai”

Ulterior, monarhiştii clujeni au mers şi la Biserica Greco-Catolică din oraş, iar la finalul Liturghiei s-au rugat, alături de ceilalţi credincioşi aflaţi la la slujbă şi de preoţi, pentru sănătatea regelui.

”Regele Mihai este pentru noi o icoană vie, în viaţă. Ştim cu toţii că rugăciunea împreună are mai mare impact pentru sănătatea lui. În aceste zile, când România este zbuciumată de valori false, care o zguduie din temelii, noi îl avem pe regele Mihai, singurul conducător de stat din al doilea război mondial care este în viaţă şi singurul monarh care a împlinit vârsta de 96 de ani, nu demult”, a declarat Valentin Lungu, membru fondator al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.

[citeste si]

Printre participanţii la aceste moment de rugăciune s-au regăsit membri ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei şi ai Clubului Monarhiştilor Clujeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel