Ionuţ Radu, susţinut de Cremonese după gafa care a adus înfrângerea echipei: Am pierdut ca o echipă, vom câştiga ca o echipă

Facebook US Cremonese
Facebook US Cremonese

Cei de la Cremonese îl susţin total pe portarul român Ionuţ Radu. 

O dovedeşte mesajul postat pe contul de Facebook al echipei după înfrângerea din Serie A cu Fiorentina, scor 3-2. În ultimele minute ale partidei, Ionuţ Radu a scăpat mingea în poartă, la o centrare, iar Fiorentina s-a impus cu 3-2. 

"Fiecare jucător al lui Cremonese face parte dintr-o familie, dintr-o societate, dintr-un grup. Fiecare laudă și fiecare critică la adresa unei singure persoane este întotdeauna îndreptată către întreaga echipă.

Pentru că așa suntem noi, uniți atât pe teren cât și în afara lui, la bine și mai ales la greu. Am scris-o după meci: am pierdut ca o echipă, vom câștiga ca o echipă", a fost mesajul postat de Cremonese, pe Facebook.

Şi antrenorul Massimiliano Alvini l-a susţinut. 

"I-am spus lui Ionuț Radu să țină capul sus. Greșeala aia nu există. Sunt foarte mulțumit de prestația lui. Este un mare portar căruia i s-a dat o etichetă pe care nu o merită (n.r. aceea de portar care gafează)", a spus Alvini după meci, conform Digisport. 

Ionuţ Radu: Trebuie să te ridici şi să munceşti mai mult după greşeli

Portarul român Ionuţ Andrei Radu a plecat de la Inter Milano în această vară. El este considerat încă responsabil pentru ratarea campionatului de către nerazzuri, după ce o gafă a sa a dus la încasarea unui gol decisiv. 

"Trebuie să te ridici şi să munceşti şi mai mult" după greşeli, a declarat portarul român Ionuţ Radu într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport, el plecând de la gafa pe care a comis-o în sezonul trecut în meciul Bologna - Inter Milano, scrie TuttoMercatoWeb.

"În ziua aceea eram jos. A fost o perioadă foarte grea pentru mine. Îmi amintesc bine cuvintele lui Samir (Handanovic, titularul obişnuit între buturile lui Inter, i-a spus a doua zi după meci că acea greşeală îl va face să crească - n. r.). Avea dreptate, în aceste cazuri trebuie să te ridici şi să munceşti şi mai mult. Să uiţi şi să înveţi din greşeli", a afirmat Radu.

Inter a încheiat campionatul pe locul 2, la 2 puncte în spatele lui AC Milan, iar multe voci susţin că echipa antrenată de Simone Inzaghi a pierdut titlul din cauza greşelii comise de Radu.

Goalkeeperul a fost împrumutat în această vară de Inter la US Cremonese, nou-promovată în Serie A, unde este coleg cu Vlad Chiricheş şi Dennis Politic.

Radu vrea să-şi ia revanşa la Cremonese: "Sunt într-o echipă care are o mare dorinţă să joace, care după 26 de ani a revenit în Serie A cu o mare determinare. Şi eu sunt aici pentru asta. Şi pentru mine, să demonstrez ce valorez, ceea ce nu am reuşit să fac în ultimii doi ani."

Născut la Bucureşti, pe 28 mai 1997, Radu a jucat la Steaua şi Dinamo înainte de a se transfera în Italia, în ianuarie 2013, la Pergolettese, după care a ajuns la Inter. Portarul român a reuşit să câştige turneul de la Viareggio şi Cupa Italiei Primavera cu Inter, iar pe 14 mai 2016 a debutat în Serie A, într-un meci cu Sassuolo. După ce a mai jucat la Avellino (22 de prezenţe în Serie B), Genoa (50 de prezenţe în Serie A) şi Parma, în august 2020 a revenit la Inter.

A câştigat bronzul cu selecţionata Under-21 a României la Campionatul European de tineret din 2019, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel