Iohannis, referendum al doilea mandat: Cea mai înțeleaptă abordare

Președintel Klaus Iohannis, lideri PNL și PPE.
Președintel Klaus Iohannis, lideri PNL și PPE.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre un nou referendum.

Şeful statului a fost întrebat la o dezbatere organizată de Asociaţia Oraşelor din România dacă are în vedere ca în mandatul următor să organizeze un referendum pentru ca Avocatul Poporului să fie ales de popor.

"Preşedintele este ales de popor, restul sunt aleşi de comunităţi sau pe circumscripţii. Cred că aici sunt două chei pentru a rezolva problema: una este cheia bunei-credinţe şi a independenţei persoanei care ocupă poziţia de Avocat al Poporului şi aici, cu siguranţă, mai avem de săpat, a doua însă este Constituţia noastră, care, cu siguranţă, trebuie să o luăm la mână şi să vedem ce nu a funcţionat şi unde putem să intervenim", a spus Iohannis, în cadrul dezbaterii "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală".

Vezi și: Iohannis, întrebare referendum. Radu Tudor: Mă îngrijorează. O greșeală majoră

"Guvernul legiferează în locul Parlamentului"

Şeful statului a dat exemplul ordonanţelor de urgenţă, caz în care a susţinut că, pe lângă Avocatul Poporului, ar trebui să mai existe "cineva" care să ceară o verificare de constituţionalitate.

"Instrumentul ordonanţelor de urgenţă a fost creat pentru a da Guvernului posibilitatea ca în caz de reală urgenţă, de calamitate sau de o criză economică sau ceva să poată reacţiona mult mai repede în plan legislativ decât Parlamentul, care are proceduri mai complexe. Ce se întâmplă, însă, este că vedem că Guvernul legiferează în locul Parlamentului. Măcar, dacă rămâne acest instrument al ordonanţei, ar trebui ca cel puţin încă cineva în afară de Avocatul Poporului să ceară cel puţin o verificare pe constituţionalitate, or acest lucru momentan nu este cuprins în Constituţie, plus multe alte lucruri care ar trebui mai bine reglementate şi cred că cea mai înţeleaptă abordare ar fi să începem să discutăm pe îmbunătăţirea Constituţiei, dar nu într-un an în care avem şi alegeri europarlamentare, în care avem, probabil, şi referendum, în care avem şi alegeri prezidenţiale, ci într-un an când avem şi o majoritate parlamentară bine intenţionată şi suficient de mare pentru a putea efectiv promova o astfel de reformă.

Vezi și: Referendum, întrebare Iohannis. Orban: Pot să ghicesc eu?

Altfel, rămânem iarăşi la nivelul de vorbe şi nu se întâmplă nimic. Soluţii există, specialişti există, însă trebuie să avem în vedere şi cadrul general pentru a avea în final un rezultat care ne satisface şi nu un rezultat care creează noi şi noi nemulţumiri cam cum ultimele ordonanţe au generat foarte multă nemulţumire", a afirmat preşedintele Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel