Iohannis explică de ce nu a invitat politicienii cu probleme penale de 1 Decembrie

Președintele Klaus Iohannis a explicat de ce nu a invitat unii lideri politici la recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni. 

"Ziua Națională, o zi dedicată unor manifestări foarte vizibile care vor să sublinieze caracterul statului român, de stat de drept, de stat european. Noi, prin manifestările de 1 Decembrie, nu dorim să omagiem doar trecutul, ci și creionăm viitorul României", a afirmat președintele statului în cadrul unei conferințe de presă..

"Viitorul României se bazează pe respectarea valorilor Uniunii Europene, pe valorilen NATO, toare acestea având un punct comun: statul de drept. Atunci cred că este bine să dăm semnale puternice, lesne de înțeles și de cetățeanul simplu, și de diplomatul titrat că de la vârful statului se promovează curățenia politică.

Asta nu înseamnă în niciun caz că persoane care sunt acuzate, dar nu sunt condamnate, nu sunt considerate până una-alta nevinovate, dar această nevinovăție este un principiu pe care toți îl respectăm.

Este o cutumă în toate statele democratice din Europe, din zona nord-atlantică, ca politiceini care au probleme cu Justiția, indiferent că sunt vinovați sau nevinovați, să facă un pas înapoi până când își rezolvă problemele, după care, dacă trece un interval de timp va reveni în prim-planul politicii.

La noi această cutumă încă nu este cunoscută și nu este bine respectată. Pentru a acoperi această lacună cutumală am hotărât să fac invitațiile așa cum bine știți", a declarat Klaus Iohannis, marți, la Cotroceni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel