Ioan Hriscu, polițistul decedat la Constanța a fost înmormântat

Doliu
Doliu

Agentul şef principal Ioan Hriscu, decedat miercuri în timpul unei misiuni în judeţul Constanţa, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Vaslui, în prezenţa autorităţilor judeţene. 

La ceremonie au participat, alături de familie şi prieteni, conducerea IPJ Vaslui, dar şi un reprezentant al IGPR şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Constanţa. 

Este o zi tristă. Momentele acestea nu vor dispărea niciodată. Vor rămâne în amintirea familiei, a poliţiei vasluiene, a comunităţii şi nu numai. E regretabil ceea ce s-a întâmplat. Tragedia putea fi evitată, însă acum totul e tardiv, a declarat prefectul judeţului, Eduard Popica, prezent la ceremonie pentru a depune o coroană de flori. 

Agentul şef principal Ioan Hriscu a decedat în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Constanţa. 

Duminică, o ceremonie religioasă a fost ţinută şi la Constanţa, în locul producerii accidentului. 

Poliţistul se afla în autospeciala de serviciu alături de un coleg jandarm, rănit şi el în urma impactului, iar la ieşirea de pe un drum lateral, maşina a fost lovită din spate de un autoturism. În momentul când s-a produs evenimentul, Ioan Hriscu era detaşat la Biroul de Poliţie Vama Veche din judeţul Constanţa, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel