Inundații devastatoare în Thailanda. Autoritățile au înregistrat 32 de morţi, iar peste 23.000 de persoane au fost evacuate.
Inundaţiile provocate de ploile torenţiale care s-au abătut asupra nord-estului Thailandei în ultimele două săptămâni s-au soldat cu 32 de morţi, potrivit autorităţilor care au dispus evacuarea a peste 23.000 de persoane, relatează AFP.
Din 29 august, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţii, a anunţat sâmbătă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Două fenomene meteorologice se află la originea acestor inundaţii - furtuna Podul şi o depresiune tropicală care s-a format deasupra Mării Chinei de Sud, numită Kajiki, a precizat aceeaşi sursă.
Locuitorii au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele cu ajutorul bărcilor şi a plutelor improvizate.
Presa din Ubon Ratchathani, cea mai afectată provincie, a publicat fotografii cu oameni ce mergeau prin apa care le ajungea până la piept.
"Va fi nevoie de trei săptămâni pentru a evacua toată această apă", a afirmat Sarit Witoon, guvernatorul acestei provincii care a criticat reacţia lentă a guvernului în gestionarea acestei crize.
Premierul thailandez Prayut Chan-O-Cha a scris sâmbătă pe Twitter că cerut agenţiilor "să accelereze furnizarea de ajutor" pentru persoanele afectate de inundaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News