Interviuri la MJ. Ionel Corbu (candidat la şefia PÎCCJ): Rata achitărilor a fost zero

Loredana Brumă / 14 ian 2020 / 11:18 Salveaza PDF Comentarii
ÎCCJ
ÎCCJ

Ionel Corbu, prim-procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi candidat la şefia Parchetului General, a declarat, marţi, că rata achitărilor în dosarele pe care le-a finalizat prin rechizitoriu a fost "zero".

"În prima jumătate a carierei mele în acest domeniu, am desfăşurat activităţi specifice funcţiei de procuror pe palierul de execuţie, iar în a doua jumătate, am îndeplinit atribuţiile manageriale de prim-procuror şi, respectiv, prim-procuror adjunct. Fără falsă modestie pot spune că în această perioadă am căutat în mod constant modalităţile cele mai adecvate pentru autoperfecţionare şi desăvârşirea mea ca magistrat, împărtăşind atât din experienţa colegilor mai vechi, dar şi pe baza studiului individual, participând la numeroase forme de pregătire profesională descentralizată, inclusiv în domeniul managementului public, motivaţia mea având o puternică conotaţie intrinsecă. Acest fapt este dovedit de volumul cauzelor penale instrumentate atât în perioada cât am activat ca procuror de execuţie, dar şi în intervalul de timp în care am îndeplinit atribuţii manageriale, şi pot spune fără să greşesc că rata achitărilor în numeroasele dosare pe care le-am finalizat prin rechizitoriu a fost zero", a afirmat Ionel Corbu, la interviul susţinut pentru numirea şefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desfăşurat la Ministerul Justiţiei.

El şi-a manifestat deschiderea pentru dezvoltarea cooperării cu Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană în ceea ce priveşte combaterea fenomenului infracţional.

"În eventualitatea numirii mele în funcţia pentru care astăzi candidez, îmi manifest deschiderea şi intenţia dezvoltării cooperării cu partenerii noştri strategici din SUA şi din Uniunea Europeană atât în ceea ce priveşte combaterea fenomenului infracţional, inclusiv combaterea infracţiunilor la regimul dreptului de proprietate intelectuală, dar şi în domeniul recuperării produselor infracţiunii şi a prejudiciilor create de acestea, inclusiv prin transferul de expertiză şi bune practici în domeniu, pentru o reacţie fermă împotriva celor care deturnează banii publici şi îi scot din ţară prin diverse tehnici fiscale şi juridice, inclusiv în jurisdicţiile offshore. De asemenea, voi încuraja cu toată energia manifestarea de către procurori a fermităţii în combaterea fenomenului infracţional şi voi fi receptiv şi voi susţine orice iniţiativă menită să aibă un impact pozitiv în ceea ce priveşte recâştigarea încrederii cetăţeanului în justiţie", a precizat Corbu.

Au început primele interviuri pentru şefia PÎCCJ

Patru dintre cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin, marţi, interviurile la Ministerul Justiţiei. Este vorba despre Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea şi Laura Oprean.

Potrivit MJ, membrii Comisiei de interviu sunt: procurorul Remus Damian Budăi (desemnat de Secţia de procurori a CSM); judecătorul Ioana Bogdan (desemnată de INM); psihologul Marius Babici (desemnat de CSM); prof. univ. dr. Răzvan Cătălin Dobrea (desemnat de rectorul ASE), Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, avocatul Ştefan Ciurescu, consilier al Ministrului Justiţiei, şi ministrul Cătălin Predoiu (preşedintele Comisiei).

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe 21 ianuarie, relatează Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26