DC News a solicitat, de asemenea, în cursul zilei de ieri un punct de vedere al Inspecției Judiciare cu privire la atitudinea și modul în care judecătoarea care soluționa dosarul „2 Mai” și-a îndeplinit atribuțiile.
Astăzi, potrivit unui comunicat al Inspecției Judiciare, judecătoarea de la Judecătoria Mangalia va fi anchetată pentru mai multe motive: suspiciunea nerespectării obligației de a studia dosarele înainte de ședința de judecată, modul în care gestionează și comportamentul din sala de ședințe.
Nu este prima experiență a judecătoarei Ancuţa Popoviciu cu Inspecția Judiciară. Ea a mai fost sub lupa instituției anul trecut, atunci când a primit un avertisment în legătură cu „gestionarea activității de magistrat”, iar la niciun an de la momentul respectiv, activitatea judecătoarei în cauză este din nou pusă sub semnul întrebării.
Totul a venit pe fondul declarațiilor tatălui lui Sebastian - tânărul-victimă implicat în accidentul de la 2 Mai - dar și a altor participanți ai procesului. Judecătoarea a întrebat unde este victima decedată, stârnindu-i lacrimile tatălui. Alți martori au spus că judecătoarea ar fi mestecat gumă în timp ce vorbea cu aceștia.
Vlad Pascu cere săvârșirea pedepsei prin arest la domiciliu pe motiv că „are studii de finalizat”, la care unul dintre părinții victimelor a răspuns:
„Și ce dacă? Și fiica mea era studentă. Uite că nu mai e. Nici el să nu mai fie. Să stea acolo toată viața. Nu vreau să mai treacă niciun părinte prin ce am trecut noi. Mi-am văzut fiica ruptă în două”.
„Trebuie să se facă ordine printre acești procurori și judecători din România. Nu se poate ca justiția să fie făcută doar pentru cei care au bani în țara asta”, a spus tatăl Robertei, tânăra care a murit în accidentul din 18 august 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu