Infotrafic: Se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrada Soarelui, pe A3 Bucureşti - Ploieşti, dar și pe drumuri din şase judeţe

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @crsp-media
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @crsp-media

Vizibilitatea este redusă în trafic luni dimineaţa din cauza ceţii pe mai multe artere rutiere din judeţele Braşov, Constanţa, Covasna, Dolj, Olt şi Timiş, dar şi pe autostrăzile A2 Bucureşti - Constanţa şi A3 Bucureşti - Ploieşti. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni dimineaţă nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteorologice sau a vreunui accident rutier. Este semnalată ceaţă care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Braşov, Constanţa, Covasna, Dolj, Olt şi Timiş.

Se circulă în condiţii de ceaţă care scade vizibilitatea sub 50 metri pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe tronsonul kilometric 10-64, iar pe tronsonul kilometric 64-160, vizibilitatea este scăzută sub 200 de metri. De asemenea, vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii sub 200 de metri şi pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti.

Pe arterele rutiere principale - autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti, A2 Bucureşti - Constanţa, A3 Bucureşti - Ploieşti şi DN 1 Ploieşti - Braşov -, se circulă pe un carosabil preponderent uscat, valorile de trafic fiind reduse. Pe timp de ceaţă, se recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din faţă şi să folosească corespunzător luminile.

Trebuie să atragem atenţia şi pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic, este mesajul poliţiştilor rutieri. 

Citește și - Şapte judeţe din Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, sub Cod galben de ceaţă densă

Bucureşti, 22 ian /Agerpres/ - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, mai multe atenţionări Cod galben de ceaţă densă, valabile în următoarele ore, în şapte judeţe din Transilvania, Muntenia şi Dobrogea.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în judeţul Covasna, respectiv în localităţile: Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului, Zagon, Zăbala, Sânzieni, Sita Buzăului, Ghelinţa, Breţcu, Barcani, Ojdula, Catalina, Boroşneu Mare, Lemnia, Poian, Brateş, Mereni şi Valea Mare, se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Ceaţa va persista până la aceeaşi oră şi în zona depresionară a judeţului Braşov, în localităţile: Braşov, Săcele, Zărneşti, Codlea, Râşnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăviţa, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apaţa, Măieruş, Crizbav şi Ormeniş. Până la ora 9:00, judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, sunt vizate de ceaţă şi vizibilitate redusă, favorizând, în funcţie şi de condiţiile locale, şi formarea gheţuşului.

Tot până la aceeaşi oră vor fi fenomene similare în zona continentală a judeţului Constanta, respectiv pe raza localităţilor: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Ostrov, Cogealac, Negru Vodă, Băneasa, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Lipniţa, Ciobanu, Crucea, Peştera, Chirnogeni, Albeşti, Independenţa, Oltina, Aliman, Mihai Viteazu, Ciocârlia, Ghindăreşti, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Mereni, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târguşor, Fântânele, Tortoman, Cerchezu, Siliştea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu şi Dumbrăveni. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel