Indonezia începe testarea propriului vaccin anti-COVID

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Indonezia a început să testeze propriul vaccin anti-COVID-19 pe om, după ce a obţinut undă verde din partea Agenţiei Naţionale de Sănătate, a anunţat ministrul sănătăţii indonezian.

Testele pentru vaccinul 'Merah Putih' ('Roşu-Alb', culorile drapelului naţional) sunt efectuate de Universitatea Airlangga şi Biotis Pharmaceuticals Indonesia. Autorităţile speră, în cazul în care testele se vor dovedi concludente, ca vaccinul să poată fi autorizat la mijlocul anului, a subliniat ministrul sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, informează AFP, citat de Agerpres.

Indonezia vrea să poată distribui vaccinul său 'Merah Putih' ţărilor care au nevoie

'Am discutat despre aceasta cu preşedintele şi el şi-a dat acordul pentru ca acest vaccin să poată fi distribuit ţărilor care au nevoie de el', a spus Sadikin, care se afla la Suranaya, la circa 800 de kilometri est de Jakarta.

Prima şi a doua fază a testelor se vor face pe 90 şi respectiv 405 adulţi. Potrivit decanului Universităţii Airlangga, Mohammad Nasih, vaccinul a fost certificat ca fiind 'halal' de Consiliul indonezian al teologilor musulmani (ulema), principalul organism religios în majoritatea ţărilor musulmane.

Indonezia, ţară din Asia de Sud-Est, a fost lovită de un val epidemic în iulie anul trecut, care a pus sub tensiune spitalele şi i-a pus pe locuitori în situaţia de a căuta tuburi de oxigen pentru apropiaţi ai lor constrânşi să se trateze singuri.

Arhipelagul indonezian a înregistrat până acum peste 145.000 de decese cauzate de COVID-19 şi mai nou înregistrează câte 30.000 de cazuri zilnic provocate de varianta Omicron.

A patra cea mai populată ţară din lume, cu peste 270 de milioane de locuitori, are de la începutul pandemiei dificultăţi în a-şi procura suficiente vaccinuri: doar 48% din populaţie au putut primi câte două doze.

VEZI ȘI: Peste câți ani va fi gata vaccinul anti-COVID produs în Africa de Sud

Vaccinul împotriva COVID-19, care va fi produs la centrul din Africa de Sud, ar putea fi gata peste trei ani. Marii producători de pe piața mondială au refuzat să împărtășească OMS-ului tehnologia și expertiza serurilor dezvoltate de ei.

Vaccinul COVID-19 pe bază de ARNm, produs la centrul de vaccinuri din Africa de Sud și sprijinit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ar putea primi aprobare abia în trei ani, în cazul în care companiile nu își împărtășesc tehnologia și datele, a declarat vineri un oficial al OMS, conform Aleph News și Mediafax.


Centrul de transfer tehnologic din Africa de Sud, susținut de OMS, a fost înființat în iunie, astfel încât să ofere națiunilor mai sărace fundamentul necesar pentru a produce vaccinuri COVID-19. Centrul din Africa de Sud a fost creat după ce liderii de piață ai vaccinului COVID cu ARNm – Pfizer, BioNTech și Moderna – au refuzat o solicitare a OMS de a-și împărtăși tehnologia și expertiza, informează Reuters.


Coordonatorul inițiativei OMS pentru cercetarea în domeniul vaccinurilor, Martin Friede, a declarat că, în cazul în care companiile care dețin vaccinuri COVID aprobate sau date clinice în stadiu avansat își împărtășesc tehnologia și datele cu consorțiul, vaccinul produs în Africa de Sud ar putea fi aprobat în 12 până la 18 luni.


„Ar putea dura 12 luni dacă ar exista un parteneriat cu o companie care are deja un vaccin aprobat. În caz contrar, este vorba mai degrabă de 24 până la 36 de luni, în funcție de care este procesul de aprobare”, a explicat coordonatorul inițiativei OMS pentru cercetarea în domeniul vaccinurilor, Martin Friede.

Afrigen Biologics din Africa de Sud, care a făcut parte din consorțiul OMS, a declarat joi că a folosit secvența disponibilă publicului a vaccinului cu ARNm al Moderna, ca să realizeze propria versiune a vaccinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel