Incident în Marea Neagră: FOCURI de ARMĂ și impact intenționat între nave

 Un pescador turcesc, prins la braconat în apele Mării Negre, în zona economică exclusivă a ţării noastre, a intrat în coliziune în mod intenţionat cu o navă de patrulare a Gărzii de Coastă, în timp ce fusese somat cu focuri de armă să se supună unui control. 

În cursul nopţii de 3 aprilie, în jurul orei 21.00, operatorii Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră (SCOMAR) au alarmat nava de patrulare MAI 1101 a Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere pe Marea Neagră, în legătură cu identificarea, la aproximativ 64 de mile marine est de Constanţa, a unei ambarcaţiuni al cărei echipaj era suspectat că pescuieşte ilegal în Zona Economică Exclusivă a României. Zona respectivă se întinde în larg, până la 200 de mile maritime de la ţărm. 

"Ambarcaţiunea, identificată ca fiind un pescador, sub pavilion Turcia, inscripţionat CAN HAN, nu s-a supus somaţiilor verbale, pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control, conform procedurilor legale, astfel că poliţiştii de frontieră au executat focuri de avertisment, folosind armamentul de la bordul navei, cu respectarea prevederilor legale", a precizat sursa citată. 

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au informat, că echipajul pescadorului turcesc a ignorat somaţiile transmise de nava românească de patrulare şi şi-a continuat drumul, intrând în coliziune, în mod voluntar, cu nava Gărzii, căreia i-a provocat pagube minore asupra bordajului. Ulterior, la ora 23.10, pescadorul a fost oprit, dar din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile nu s-a putut efectua un control la bordul navei, aceasta fiind remorcată către portul militar Constanţa, unde a acostat, în cursul zilei de marţi, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel