Incendiu la Salonta. Un bărbat a fost arestat. Individul ar fi dat foc intenționat

Incendiu la Salonta. Un bărbat a fost arestat. Individul ar fi dat foc intenționat / Foto: Pixabay
Incendiu la Salonta. Un bărbat a fost arestat. Individul ar fi dat foc intenționat / Foto: Pixabay

Un bărbat a fost arestat în cazul incendiului de la depozitul de deşeuri din Salonta. 

Un bărbat a fost arestat în cazul incendiului de la depozitul de deşeuri din Salonta. Individul în vârstă de 35 de ani ar fi dat foc intenţionat, transmite Realitatea Plus.

Din primele cercetări se pare că bărbatul a folosit carburant pentru a provoca incendiul. Ancheta va stabili exact cum s-a petrecut totul. Suspectul are antecedente. El a mai dat foc unui grajd de animale în trecut și a fost arestat la domiciliu la vremea respectivă. Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul ar fi recurs la un asemenea gest.

VEZI ȘI: Incendiu la Salonta, două hale cu plastic ard. Octavian Berceanu: „Avem ancheta în lucru”

 

Peste 60 de pompieri au intervenit la stingerea incendiului

Reamintim că vineri dimineață, un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de deșeuri plastice reciclabile din apropierea localității Salonta. Peste 60 de pompieri militari din cinci subunităţi ale ISU Bihor au intervenit pentru stingerea incendiului cu nouă autospeciale cu apă şi spumă. Focul a cuprins o suprafaţă de aproape 8.000 de metri pătraţi, trei hale şi curtea depozitului, cu aproape 1.300 de tone deşeuri din plastic reciclabil.

Fumul toxic a fost purtat de vânt către Ungaria, Salonta fiind o localitate apropiată de graniţă, la circa 14 kilometri distanţă. Conducerile ISU Bihor şi Arad şi-au informat omologii ungari despre poluarea transfrontalieră. Nu au fost înregistrate victime, dar pagubele materiale sunt mari.

„Ard materiale plastice, granule din plastic, care sunt folosite în industria maselor plastice. Fumul merge către o localitate din Ungaria și acolo există un disconfort olfactiv pronunțat. La incendiu participă numeroase echipaje de la ISU, se face o determinare a concentrației de monoxid de carbon degajat, există depășiri evidente ale acestui compus, dar din fericire, în momentul acesta nu avem o degajare de fum care să se îndrepte spre Salonta, direcția vântului este cumva nord-vest.”, a declarat  vineri Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu la DIGI24. 

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Bihor vor demara luni un control la această firmă, după ce au lăsat vineri o invitaţie administratorului societăţii de a se prezenta la începutul săptămânii viitoare la sediul instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel