Incendiu la rafinăria Lukoil din Ploiești / VIDEO

Incendiu la rafinăria Lukoil din Ploiești   /   Sursă foto: Captură Facebook Observatorul Prahovean
Incendiu la rafinăria Lukoil din Ploiești / Sursă foto: Captură Facebook Observatorul Prahovean

Un incendiu a izbucnit marți, 21 septembrie, în jurul prânzului la rafinăria Lukoil din Ploiești.

Din primele informații oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, echipajele de intervenție sunt pe drum însă se pare că este vorba despre un incendiu de reziduuri petroliere care a izbucnit la instalația de cocsare.

A fost emisă o avertizare Ro-Alert prin care oamenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să rămână în locuințe, să închidă și să etanșeze ferestrele și ușile.

Potrivit ISU Prahova, incendiul este localizat și se manifestă la instalația de cocsare la mai multe reziduuri petroliere. La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, două descarcerări, o autoscară, două ambulanțe SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. Până la sosirea echipajelor de pompieri militari au acționat patru autospeciale de la Serviciul privat. Nu sunt raportate victime.

Totodată, ISU Prahova a mai precizat că incendiul se manifestă pe o suprafață de 400 metri pătrați, scrie DC Business.

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Cluj. Locuitorii orașului, avertizați prin RO-Alert în privința poluării 

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la o hală din parcul Tetarom din municipiul Cluj-Napoca, Tăietura Turcului.

'Intervin patru autospeciale, două autoscări şi un echipaj SMURD. Nu sunt anunţate victime până în acest moment. Hala are o suprafaţă de aproximativ 600 mp, iar înăuntru funcţionează mai mulţi operatori economici cu funcţiuni multiple', informează ISU Cluj.

Locuitorii orașului au primit mesaje de avertizare prin RO-ALERT privind incendiul şi degajările mari de fum, fiind sfătuiţi să rămână în case şi să închidă geamurile. 'Nu sunt informaţii până acum referitoare la existenţa unor elemente care prin natura lor să degajeze gaze toxice. S-a transmis mesaj RO-ALERT privind degajările abundente de fum către terminalele mobile din municipiul Cluj-Napoca şi localitatea Baciu', mai informează ISU Cluj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, la ora 8.30 incendiul din parcul industrial Tetarom Cluj-Napoca, de pe strada Tăietura Turcului, a fost stins aproape în totalitate.

'Focarele incendiului au fost localizate, degajările de fum sunt minime, de la câteva focare care ard mocnit', a declarat Biriș. Acesta a transmis și că cetățenii pot ieși din case fără probleme (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel