INCENDIU într-un bloc. Atac de panică. Zeci de persoane evacuate

Un număr de 18 persoane au fost evacuate, alte trei au fost intoxicate cu fum şi una a suferit un atac de panică în urma unui incendiu izbucnit, luni seară, într-un bloc din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Potrivit sursei citate, Detaşamentul de Pompieri Galaţi a fost solicitat să intervină la un incendiu de apartament în municipiul Galaţi. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, o autoscară, o ambulanţă SMURD şi una de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi.

Ambulanţa paramedicilor SMURD a acordat primul ajutor pentru două persoane vârstnice, intoxicate cu fum, iar ambulanţa SJA a acordat îngrijiri pentru alte două persoane - una intoxicată cu fum şi alta care a suferit un atac de panică.

Din cauza degajărilor masive de fum pe casa scării şi mai ales la exteriorul blocului, au fost evacuate 18 persoane. Temperatura ridicată a degradat tâmplăria pvc deasupra apartamentului incendiat, iar fumul gros a ajuns până la etajul patru.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de un calorifer defect. Uleiul fierbinte care s-a scurs din calorifer a intrat în contact cu materialele textile aflate în dormitor, iar incendiul a distrus întreaga încăpere şi a degradat restul apartamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel