Incendiere şcoli Cernăuţi: O nouă etapă a războiului hibrid. Declaraţie ambasador Ucraina

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, a susţinut că tentativa de incendiere a două şcoli din Cernăuţi reprezintă o nouă etapă a războiului hibrid.

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, a susţinut miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că tentativa de incendiere a două şcoli cu predare în limba română din Cernăuţi nu a reprezentat un caz unic şi a opinat că aceste acţiuni reprezintă o nouă etapă a războiului hibrid declanşat de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

'Se ştie foarte bine şi informaţiile au apărut recent şi în presa românească, referitoare la unele încercări făcute pe teritoriul Ucrainei de către serviciile speciale ale Federaţiei Ruse, cu folosirea şi a unor cetăţeni ucraineni, de a organiza incendierea a două şcoli din zonă, din regiunea Cernăuţi. Acest caz nu e unic şi, practic, în ultima perioadă, începând cu ianuarie anul acesta, Serviciul de Securitate al Ucrainei a reuşit să prevină mai mult de zece cazuri care au fost planificate, coordonate şi organizate de către serviciile speciale ale Federaţiei Ruse. Este vorba de fapt, în opinia noastră, de o nouă etapă, practic, a acestui război hibrid care e declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Noi asistăm cu toţii acum la trecerea ameninţării dincolo de linia de contact sau de frontul de la Donbas, unde este război de apărare împotriva Federaţiei Ruse, şi ameninţarea vine acum şi la graniţele vestice. Ce este şi mai îngrijorător este faptul că această ameninţare vizează acum şi minorităţile naţionale din statul Ucraina. Adică e vorba de cinismul, probabil, la maxim al regimului rus, care fără să se ascundă chiar încearcă să organizeze nişte acte teroriste împotriva unor instituţii de învăţământ, a unor copii, de fapt', a precizat ambasadorul în cadrul conferinţei de presă.

El a adăugat că Ucraina condamnă ferm toate aceste încercări şi va lua şi în continuare măsuri care de prevenire.

'Cazul special cu aceste şcoli cu predare în limba română din zona Cernăuţi a fost coordonat de un cetăţean rus, cu numele David Ponomarev. Este filmat şi este probat de către serviciile ucrainene. Se află pe teritoriul Rusiei, dar a coordonat la distanţă aceste acţiuni. Un grup de persoane pe teritoriul Ucrainei care pregăteau, practic, aceste acte teroriste sunt identificate şi sunt arestate de către serviciile ucrainene. În mod deosebit, aş vrea să spun, apreciem poziţia României în ceea ce priveşte condamnarea acestor provocări şi încercări de a incita ostilitatea interetnică şi destabilizarea regiunilor, care sunt populate de cetăţeni ucraineni de diferite etnii, inclusiv de etnie română. Se ştie foarte bine că întotdeauna ucrainenii împreună cu reprezentanţii altor etnii au trăit în pace, în stabilitate în aceste regiuni şi până acum nu au existat probleme de convieţuire paşnică', a spus Oleksandr Bankov.

[citeste si]

Ambasadorul a mai precizat că avansul plătit celor care ar fi urmat să pună la cale incendiul a fost de 10.000 de ruble. 'Creierul probabil se află un pic mai sus. A fost identificat un coordonator, un cetăţean rus, care practic a coordonat, a şi finanţat această activitate pe teritoriul Ucrainei şi făcea legătură între serviciile ruseşti şi cetăţeni care sunt asociaţi acestor servicii pe teritoriul ucrainean. (...) Cetăţenii ucraineni (implicaţi, n.r.) au fost identificaţi şi reţinuţi deja', a mai spus el.

Replică pentru Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti

Ambasadorul a oferit o replică şi comunicatului transmis de către Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, în care se arăta că ştirea lansată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) despre şcolile româneşti vizate de tentative de incendiere este una falsă şi că regimul de la Kiev ar dori 'să distragă atenţia vecinilor săi de la acea politică de ucrainizare forţată, pe care o urmăreşte în mod constant, şi care s-a manifestat cel mai viu prin adoptarea Legii Educaţiei cu caracter discriminatoriu'.

'Realităţile, practic, în care noi trăim, sunt diferite. Federaţia Rusă a creat o realitate complet paralelă cu cea în care trăim noi şi această realitate nu se intersectează cu realitatea noastră, adică realitatea şi a României, şi a Ucrainei, în care Federaţia Rusă de nenumărate ori a încălcat prevederile dreptului internaţional, a anexat Crimeea, a declanşat războiul împotriva Ucrainei şi neagă de fiecare dată toate aceste fapte. (...) Nu există nicio legătură între faptul care este de fapt un act terorist şi a fost pregătit - a fost prevenit, dar a existat un risc de săvârşire a acestui fapt - şi dialogul care există şi este un dialog constructiv, orientat spre rezultat, între România şi Ucraina. Cu România există un dialog, există un proces de consultări şi cu minoritatea, aşa cum a fost recomandat de Comisia de la Veneţia, şi nu văd nicio necesitate pentru Ucraina de a devia această atenţie, de a atrage atenţia în alte părţi. Deci, vorbim practic de cazuri absolut diferite. Una e securitatea regională, naţională a cetăţenilor ucraineni, indiferent de etnia lor, şi alt lucru e asigurarea drepturilor la învăţământul în limba maternă pentru aceşti cetăţeni', a afirmat el.

Ambasadorul a menţionat că în noaptea de luni spre marţi a avut loc un incendiu la Centrul Cultural Maghiar din Ujgorod.

'În noaptea de ieri a fost un incendiu la Ujgorod, la Centrul Cultural Maghiar. Din păcate, acolo nu s-a reuşit prevenirea acestui act şi s-a realizat cu succes un atac terorist, pot să spun, împotriva acestui centru cultural. Sunt doar pagube materiale, nu sunt victime, având în vedere că acest caz s-a produs în timpul nopţii. Momentan sunt în desfăşurare toate activităţile care se cuvin, conform legislaţiei', a adăugat el.

Serviciile speciale ruse au planificat incendierea a două şcoli cu predare în limba română din Cernăuţi, a informat vineri centrul de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

'Agenţii SBU au împiedicat provocări îndrăzneţe în regiunea Cernăuţi. Persoane care au fost deja identificate de SBU au primit de la Rusia o plată în avans pentru a incendia două şcoli româneşti din Bucovina, a detaliat Centrul de presă al SBU citat de agenţia ucraineană Unian.

Ministerul român al Afacerilor Externe a condamnat ferm orice acţiune împotriva unor şcoli cu predare în limba română din Ucraina şi a anunţat că întreprinde demersurile necesare privind obţinerea de elemente suplimentare referitoare la circumstanţele producerii acestor tentative, precum şi la modul în care au acţionat autorităţile ucrainene în drept în această situaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel