În Pleistocen, care corespunde cu sfârșitul ultimei ere glaciare, stratul de gheață din Cordillera, similar calotei glaciare a Groenlandei din punct de vedere al masei, acoperea zone întinse din America de Nord.
Potrivit studiului, topirea stratului de gheață din Cordillera a cauzat o creștere a nivelului mării cu circa șase metri, dar și schimbări semnificative în ceea ce privește temperatura și circulația generală oceanică. Din cauza faptului că apa rece este mai densă decât cea caldă, apa conținută de straturile de gheață se scufundă după ce se topește provocând o întrerupere a benzii transportoare a circulației oceanice și o schimbare a climei.
Studii anterioare au identificat dovezi ale prezenței stratului de gheață în vestul Canadei datând din urmă cu 12.500 de ani, însă noi date demonstrează că zone întinse din regiune au fost lipsite de gheață cu doar 1.500 de ani înainte, ceea ce dezvăluie faptul că straturile de gheață pot avansa și se pot retrage într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Pe baza dovezilor geologice și a modelelor privind straturile de gheață, oamenii de știință au realizat un calendar al avansării și retragerii stratului de gheață din Cordillera. În cadrul Laboratorului PRIME al Universității Purdue, o unitate de cercetare dedicată spectrometriei de masă cu accelerator, ei au cartografiat și datat morene din vestul Canadei utilizând beriliu-10, un izotop rar de beriliu care este deseori utilizat ca indicator al intensității solare, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
