În 2011 examenele se vor desfăşura exact ca în anul trecut

studenti
studenti

Ministrul Educaţiei a declarat, miercuri, că în 2011 examenele se vor desfăşura exact ca în anul trecut, iar primii elevi care vor beneficia de prevederile noii legi în ce priveşte ciclurile şcolare vor fi cei care încep clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013.

"Toate aceste măsuri vor intra în vigoare la momentul oportun. Părinţii mai trebuie să ştie că avem baza legală pentru a elabora un nou curriculum, toceala nu îşi mai are locul. Aceasta este prioritatea zero a Ministerului", a spus Funeriu.

El a adăugat că noua lege a educaţiei va introduce obligativitatea învăţământului de 10 ani, care se va finaliza la împlinirea vârstei de 16 ani a copilului, aceasta fiind şi vârsta legală la care cetăţenii pot intra în câmpul muncii.

Fiecare copil român va începe şcoala la şase ani printr-un an pregătitor, iar clasa a IX-a va intra în ciclul gimnazial pentru elevii care încep clasa a cincea în 2011-2012, informează Mediafax

"Pentru cei care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012, admiterile la liceu şi bacalaureatul vor fi modificate. Bacalaureatul se va da din probe transdisciplinare, ceea ce înseamnă cu nu vom mai avea separarea între materii, ci o probă de ştiinţe cu aspecte legate, spre exemplu, de biologie, fizică, chimie. Intrarea la liceu va ţine cont de portofoliul elevului în proporţie de 70 la sută, iar 30 la sută va fi reprezentat de examenul de admitere specific fiecărui liceu", a spus ministrul Educaţiei.

Funeriu a mai adăugat că numărul maxim de ore petrecut de elev la şcoală într-o săptămână a fost micşorat, fiind de 20 de ore pe săptămână pentru ciclul primar, 25 de ore pentru gimnazial şi 30 de ore pentru liceu.

El a precizat că un rol important în viaţa şcolară îl va avea, odată cu aplicarea noii legi a educaţiei, şi sportul întrucât acesta "este necesar în această epocă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel