Salina Praid a fost inundată cu apă și există un risc real ca planșeul minei să se prăbușească.
Ploile de săptămâna trecută au făcut ca apa din pârâul Corund să pătrună în Salina Praid și să inunde toate nivelele acesteia, inclusiv nivelul turistic. Guvernul ungar a anunțat miercurea trecută că va oferi asistenţă pentru refacerea Salinei Praid. Premierul ungar Viktor Orban a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o convorbire la telefon cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Dezastrul de la Salina Praid a generat și închiderea Club Aventura Praid, un parc de distracții unic în lume, prin faptul că era singurul de acest fel dintr-o salină. După 13 ani, Club Aventura Praid a anunțat într-o postare pe rețelele de socializare că povestea s-a încheiat.
Apa care a intrat în salină și care a inundat-o este acum evacuată și poate să producă probleme ecologice, potrivit ministrului Mircea Fechet, care a avertizat că riscul de prăbușire la Salina Praid este iminent, iar apa contaminată cu sare pune în pericol echilibrul ecologic din zonă, notează Ziar Harghita.
La rândul său, Biro Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a recunoscut în cadrul unui interviu acordat în cursul zilei de ieri unei televiziuni de știri din Ungaria, ATV, că „este practic imposibil să scoatem întreaga cantitate de apă, aproximativ 7 milioane de metri cubi, din Salina Praid“.
CITEȘTE ȘI - Intervenție majoră în Harghita: Pârâul care a inundat Salina Praid va fi deviat printr-un nou sistem hidrotehnic
Cu toate acestea, el a precizat că la suprafață, situația este stabilă, iar pericolul ca întregul planșeu al salinei să se prăbușească deodată a trecut.
Referitor la cele 7 milioane de metri cubi de apă din interiorul salinei acesta a completat că „probabil din punctul de vedere al siguranței în mină, respectiv al stabilității zonei nici nu este recomandată scoaterea întregii cantități de apă din subteran. Mai ales în contextul în care pârâul Corund vara aproape seacă, are debite extrem de mici, deci nu va fi un impediment în următoarele câteva luni“.
Între timp, în mediul online au apărut mai multe fotografii și filmări realizate din drone în care se pot observa zeci de cratere apărute în muntele de sare de la Praid, semn că în subteran, galeriile au fost puternic afectate de infiltrațiile de apă.
Potrivit fotoreporterului maghiar László Végh de la publicația maghiară Hang.hu, care urmărește zona zilnic din dronă, cantitatea mare de apă dulce care a intrat în mină dizolvă sarea din pereți, astfel încât „este doar o chestiune de timp până când se va prăbuși complet și se va forma un nou lac de apă sărată pe fostul amplasament al minei“, a notat Cuvântul Liber.
Dacă apa se infiltrează într-o mină de sare, există într-adevăr posibilitatea ca aceasta să se prăbușească, iar în urma prăbușirii să se formeze un lac cu apă sărată. Acest lucru se datorează proprietății sării de a fi foarte solubilă în apă. Când apa pătrunde în galeriile sau camerele subterane ale unei mine de sare, începe să dizolve sarea, lărgind treptat spațiile goale din interiorul masivului de sare. Pe măsură ce aceste cavități se extind, structura de rezistență a solului de deasupra devine din ce în ce mai instabilă.
La un moment dat, plafonul acestor cavități nu mai poate susține greutatea de deasupra și se prăbușește, creând un crater la suprafață. Acest crater, cunoscut și sub denumirea de dolină, poate fi umplut ulterior de apă din precipitații, din pânza freatică sau din surse de suprafață, rezultând un lac cu o salinitate ridicată, dată de sarea dizolvată în procesul inițial. În România, astfel de fenomene sunt cunoscute în mai multe zone cu exploatări saline, cum ar fi Ocna Sibiului, Sovata sau Ocna Mureș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News