Ilie Sârbu, despre acuzațiile aduse de DNA și relația cu Viorel Hrebenciuc

Ilie Sârbu a vorbit luni despre acuzaţiile pe care i le aduce DNA. Liderul senatorilor PSD a transmis că el personal a fost foarte "prudent" şi că respinge afirmaţiile privind participarea sa la infracţiunile invocate de procurori. Sârbu a mai precizat că Viorel Hrebenciuc nu are cu el "aşa o relaţie de prietenie cum avea cu alţi colegi".

Liderul senatorilor PSD a susţinut că el a fost "doar menţionat de terţe persoane" în dosarul de la DNA legat de retrocedări.

"Influenţa politică, dacă am folosit-o, lucrul ăsta nu s-a văzut. Ştiţi bine că de fapt nu s-a pus posesie, au fost două hotărâri ale două Curţi de apel, nimeni nu le-a aplicat, dar asta e problema instanţelor să decidă (...) N-am nicio emoţie, fiindcă nu am cum să fiu implicat până la urmă în acest caz şi îşi vor da seama. Cum îşi vor da seama? Din ceea ce spune domnul Hrebenciuc, din ceea ce spune domnul Crăciunescu, că ei sunt de fapt cheia problemei. Dacă domnul Hrebenciuc spune «Da, dom'le, am discutat cu Sârbu». Nu a discutat. Dacă domnul Crăciunescu spune «Da, Sârbu a venit şi mi-a spus, au făcut...». Nu am făcut lucrul ăsta. Nu fac lucrul ăsta. Sunt prudent, mai ales în perioada asta. Vă daţi seama cât de prudent am fost. Şi totuşi am apărut, nu fac niciun reproş nimănui, aşa-i viaţa", a transmis Ilie Sârbu, citat de Mediafax.

Vezi și: Un alt "greu" din PSD în referatul de arestare a lui Hrebenciuc

Social-democratul a precizat că nu a vorbit nimeni cu el despre cele invocate în dosar și a admis că este prieten cu directorul Romsilva, dar a precizat că i-a spus acestuia doar să aibă grijă "de ceea ce se întâmplă pe domeniul retrocedărilor".

"Toate discuţiile pe care le-am avut noi, şi nu ascund lucrul ăsta, că sunt prieten cu el, au fost să aibă mare grijă de ceea ce se întâmplă pe domeniul retrocedărilor", a spus Ilie Sârbu.

Liderul senatorilor PSD a afirmat că personal nu a discutat cu Viorel Hrebenciuc "nici înainte, nici după". "Nu însemna că dacă am discutat şi făceam ceva, dar nu mi-a cerut omul ăsta. Niciodată nu m-a întrebat", a continuat acesta.

Întrebat dacă de săptămâna trecută a mai discutat cu Hrebenciuc, Sârbu a răspuns: "Nu, nu am vorbit. Nu vorbeam foarte des, acuma nu. Nu vreau să spun lucrul ăsta fiindcă am ajuns în situaţia dată, dar nu prea vorbeam, nu aveam noi aşa o relaţie de prietenie cum avea cu alţi colegi".

Citește și: STENOGRAME Hrebenciuc. De ce se cere arestarea liderului PSD

Potrivit procurorilor DNA, șeful CJ Suceava, Cătălin Nechifor, ar fi fost abordat de Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu şi Sorin Iacob, cu sprijinul lui Aurel Olari, să achiziţioneze din bani publici o moşie a lui Paltin Sturdza, aflată în apropierea Aeroportului Suceava.

De asemenea, anchetatorii mai susţin că, în cursul anului 2013, Viorel Hrebenciuc l-ar fi contactat repetat la telefon pe directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, şi s-ar fi deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesie a lui Sturdza. Întrucât Crăciunescu ar fi refuzat să dea curs solicitării, Hrebenciuc i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sârbu să îşi folosească influenţa faţă de directorul general al Romsilva, membru în acelaşi partid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel