Igor Dodon, președintele Republicii Moldova între 2016 și 2020, anunță că va încălca legea pe 9 mai și va purta panglica Sfântului Gheorghe.
Igor Dodon, spune că nu se va conforma legii și va participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei purtând panglica Sfântului Gheorghe. Totodată, susține că dacă va fi amendat, se va adresa în instanță, iar dacă justiția moldovenească nu-i va da câștig de cauză, își va căuta dreptatea la CEDO. Mai mult, Dodon acuză guvernarea de comiterea unei erori grave prin interzicerea acestei panglici, menționând că astfel PAS și președintele Maia Sandu au atentat la adevărul istoric și la sentimentele oamenilor.
Igor Dodon recunoaște că va încălca legea în ziua de 9 mai, însă le cere cetățenilor să decidă singuri dacă sunt sau nu gata să-și asume consecințele sfidării legii, potrivit ipn.md. Și asta pentru că, potrivit legii, promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse se sancționează cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice și cu amendă de până la 30 000 de lei pentru cele juridice.
„Așa cum am promis, la 9 mai voi ieși la Marșul Victoriei, voi purta panglica Sfântului Gheorghe, la fel și familia mea. Eu nu-i îndemn pe toți cetățenii să facă același lucru, pentru că fiecare trebuie să decidă pentru sine. Este o decizie și o responsabilitate personală. Noi credem că legea adoptată contravine Constituției și ea va fi anulată, fie de către viitorul Parlament, fie prin intermediul Curții Europene. CEDO a mai examinat un astfel de caz, cazul Ungariei, doar că acolo era simbolul steluței, un cetățean a fost sancționat, el s-a adresat la CEDO și instanța a decis că este încălcat articolul 10 din Convenția pentru Drepturile Omului și legea a fost anulată. Același lucru se va întâmpla și la noi. Dacă mă vor penaliza, eu mă voi adresa în instanță, conform procedurii, și voi merge până la CEDO”, a spus Igor Dodon în cadrul unei emisiuni la Publika TV.
De asemenea, Igor Dodon spune că interdicția panglicii Sfântului Gheorghe se va întoarce ca un bumerang împotriva guvernării PAS.
„Majoritatea țărilor Uniunii Europene nu au interzis panglica Sfântului Gheorghe, ea nu este interzisă nici măcar în Germania. La noi, pur și simplu, unii sunt extrem de anti-sovietici sau vor să dea bine în fața oficialilor din Occident. Dar acțiunile lor vor avea efecte adverse. Acest simbol va deveni simbolul opoziției împotriva PAS și Maia Sandu. Dacă nu acum, cu siguranță, peste câteva luni, cei care sunt împotriva Maiei Sandu vor purta acest simbol. Ei au comis o greșeală enormă. Cu referire la Găgăuzia, în legea lor este indicat că ei pot lua decizii proprii pe aspecte ce vizează patrimoniul cultural. Tot ce este anulat acum prin instanțe este derizoriu”, a mai spus Igor Dodon, conform realitatea.md.
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a semnat legea referitoare la legalizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul UTA Găgăuzia. Asta după ce pe 29 aprilie, Adunarea Populară a Găgăuziei a votat pentru legalizarea așa zisului simbol al victoriei în cel de al Doilea Război Mondial, se menționează pe pagina web a Comitetului executiv (guvernului) al autonomiei, conform gagauzia.md.
Legea presupune că pe teritoriul autonomiei găgăuze se permite ”Confecționarea, păstrarea și purtarea panglicii Sf. Gheorghe, dar și a drapelelor roșii care simbolizează victoria în ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
De asemenea, legea presupune și un șir de evenimente menite să păstreze memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, dar și să dezvolte educația patriotică a tinerei generații.
Amintim că pe 29 aprilie, Adunarea Populară din Găgăuzia a adoptat cu votul unanim legea privind „Simbolurile Victoriei pe teritoriul Găgăuziei” care permite confecționarea, păstrarea și purtarea panglicii Sfântului Gheorghe pe teritoriul autonomiei. Acest act contravine legii votate recent în Parlament și promulgate de către președintele Maia Sandu, prin care a fost interzisă utilizarea pe teritoriul R.Moldova a simbolurilor invaziei ruse în Ucraina, literelor „Z” și „V”, precum și a panglicii Sf.Gheorghe (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu