ÎCCJ, decizie de ultimă oră pentru Darius Vâlcov

Darius Valcov
Darius Valcov

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, marți, menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Tot sub control judiciar rămân și ceilalți inculpați din dosar, respectiv Lucian Petruț Șușală, Minel Prina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu, scrie romaniatv.net.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pe 21 mai 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

După două luni de arest preventiv, Darius Vâlcov a fost eliberat, însă are impusă măsura controlului judiciar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel