Hunedoara: Ştrandul din Deva îşi deschide porţile

Ştrandul din Deva se va deschide oficial sâmbătă, la dispoziţia iubitorilor de apă şi soare fiind puse trei bazine cu apă, terenuri de sport, o zonă de fitness, terase şi puncte de alimentaţie publică. 

În incinta ştrandului va funcţiona 'Biblioteca de vară' - un punct de închiriere cărţi al Bibliotecii Judeţene 'Ovid Densuşianu' -, un punct de prim-ajutor de la Crucea Roşie şi unul de salvamari.

'Ştrandul a fost igienizat, s-a făcut deratizarea şi s-a tuns iarba. Băncile au fost reparate şi vopsite, iar vestiarele şi grupurile sanitare, zugrăvite şi modernizate. Bazinul olimpic a fost recondiţionat, iar celelalte două bazine mai mici au beneficiat de lucrări de mentenanţă. De asemenea, au fost montate aparate de clorinare a apei în casa pompelor', a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu. În prima zi de funcţionare, accesul în ştrand va fi gratuit, începând de la ora 10,00. Ştrandul va funcţiona până la toamnă, iar biletele vor costa 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel