Horia Grigorescu, despre cum a politizat o instituție: Poșta era ”roșie”. Acum respiră liberal

Horia Grigorescu nu mai este în funcție din luna iunie 2021
Horia Grigorescu nu mai este în funcție din luna iunie 2021

Horia Grigorescu, fostul șef al companiei de stat Poșta Română, a dezvăluit marți înt-un discurs la alegerile pentru șefia filialei Sector 4, cum a transformat compania dintr-una ”roșie” într-una liberală.

 

”Voi (membrii PNL sector 4 – n.red.) mi-ați dat ocazia unică în viață, să ocup funcția de director general al Poștei Române, cel mai mare angajator din țară, cu 24.000 de suflete. Când am pătruns în companie, era profund roșie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vă spun acum cu mândrie, după un an și șase luni, că azi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal. Cum? Prin reformele pe care le-am făcut, prin dăruirea și dedicarea zi de zi. Asta trebuie să facem în tot ce înseamnă conducerea și viața partidului nostru”, a spus Horia Grigorescu în discurs, citat de G4media.

Horia Grigorescu, susținut de Ludovic Orban, a fost numit în funcția de șef al Poștei Române imediat după instalarea guvernului Orban. El a fost înlocuit din funcție în iunie 2021 cu un alt liberal, Valentin Ștefan.

Horia Grigorescu nu mai este în funcție din luna iunie 2021

”Vreau să anunţ faptul că are loc tranziţia managementului executiv al Poştei Române, predând astfel ştafeta din poziţia de director general domnului Valentin Ştefan. Îi doresc, pe această cale, să aibă parte de un mandat eficient, plin de realizări, care să ducă la bun sfârşit reformele demarate în Poşta Română, asigurându-l totodată de întregul suport în perioada de tranziţie.

Această decizie vine în contextul în care am simţit nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică, având sentimentul că obiectivele pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului de director general au fost îndeplinite în mare măsură.

Mulţumesc echipei manageriale alături de care am iniţiat, conceput şi implementat toate aceste procese de transformare şi am garanţia că las în urmă, la Poşta Română, o echipă foarte competentă, care va finaliza proiectele demarate.

În mod deosebit, vreau să mulţumesc tuturor angajaţilor Poştei Române, acei oameni care sunt zi de zi pe stradă, în faţa clienţilor noştri la ghişeu, pe drumurile ţării transportând corespondenţă şi colete, sau lucrând în centrele de tranzit. Ei sunt eroii acestei companii şi vreau să le mulţumesc că au fost alături de mine şi de echipa Poştei Române”, spunea Horia Grigorescu când a plecat din funcție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel