Hertha Berlin, premiu inedit pentru cel mai înfocat suporter

Un club de tradiție din Germania s-a gândit să facă un cadou inedit unui suporter. Acesta constă într-un bilet pe viață la meciurile lui Hertha Berlin, tatuat pe braț.

Reprezentanţii clubului de fotbal Hertha Berlin au anunţat vineri că vor oferi unui fan al echipei un bilet pe viaţă sub forma unui tatuaj care va fi aplicat pe braţ, scrie DPA, menţionând că deja în competiţie sunt înscrişi 300 de suporteri.

„Biletul va putea fi folosit doar pentru meciurile de pe teren propriu ale formaţiei aflate în prezent pe locul 11 în Bundesliga.

Celui care va fi declarat câştigător i se va imprima un tatuaj conţinând steagul echipei, conturul oraşului, imaginea stilizată a stadionului Olimpic şi un cod de bare, tatuajul asigurând accesul la toate partidele de acasă ale berlinezilor.

Concurs de creativitate



Oficialii grupării au cerut fanilor să trimită imagini, videoclipuri sau alte idei creative, şi un text scurt în care să menţioneze de ce consideră că ar trebui să fie ales drept câştigător.

Termenul limită de înscriere este 8 februarie, ulterior decizându-se în privinţa norocosului, juriul care va fi desemnat urmând să ţină cont de calitatea, creativitatea şi individualitatea materialului trimis.

Hertha Berlin va juca sâmbătă acasă cu Hoffenheim, în etapa a 21-a din Budesliga.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel