Hackerii Anonymous au atacat din nou canalele TV din Rusia. Cum încearcă să le deschidă ochii rușilor - Video

Hackerii Anonymous au atacat din nou canalele TV din Rusia. Cum încearcă să le deschidă ochii rușilor / Foto: Pixabay, de Pete Linforth
Hackerii Anonymous au atacat din nou canalele TV din Rusia. Cum încearcă să le deschidă ochii rușilor / Foto: Pixabay, de Pete Linforth

Televiziunile din Rusia au fost atacate din nou de hackerii Anonymous.

Hackerii Anonymous care au declarat oficial război Rusiei, lansând „Operațiunea Rusia”, au spart din nou serverele de streaming și canalele de propagandă de știri TV în Rusia pentru a difuza imagini cu distrugerea bunurilor militare rusești, scrie Ziarul de Iași.

Gruparea de hackeri internaționali vor prin această mișcare să deschidă ochii rușilor de rând pentru a vedea realitatea din Ucraina și nu minciunile zilnice lansate de propaganda de la Kremlin.

Atacul cibernetic al hackerilor Anonymous vine la mai puțin de o zi după ce au revendicat un atac asupra sistemul de gaze naturale al orașului Khanty-Mansiysk pe care l-au demolat.

„Sistemul de gaze naturale al orașului Khanty-Mansiysk a fost demolat! Energia electrică din regiune și din aeroport a fost întreruptă și acum incendiile și exploziile sunt la liber.

Vladimir Putin se plânge că Rusia a devenit ținta hackerilor: Atacuri grave, comise de structuri de stat străine

Vladimir Putin susține că numărul atacurilor cibernetice asupra Rusiei comise de "structuri de stat" străine a crescut mult în ultima vreme, transmite Agerpres, citând Reuters. Totodată, preşedintele rus, a spus că Moscova va trebui să-şi consolideze apărarea cibernetică reducând riscul de a utiliza software şi hardware de peste hotare.

Site-urile mai multor companii de stat şi site-uri de ştiri s-au confruntat cu atacuri informatice sporadice după ce Rusia şi-a trimis forţele armare în Ucraina pe 24 februarie, adesea pentru a difuza informaţii care contrazic linia oficială a Moscovei privind conflictul.

"Au loc tentative ţintite de a dezactiva resursele de internet ale infrastructurii critice de informaţii a Rusiei", a afirmat Vladimir Putin, adăugând că media şi instituţiile financiare au fost vizate.

Atacuri grave au fost lansate asupra site-urilor oficiale ale agenţiilor guvernamentale

Atacuri grave au fost lansate și asupra site-urilor oficiale ale agenţiilor guvernamentale din Rusia de la începutul războiului din Ucraina, s-a plâns Vladimir Putin încă din luna mai a acestui an.

"Atacuri grave au fost lansate asupra site-urilor oficiale ale agenţiilor guvernamentale. Tentativele de a accesa ilegal reţelele corporatiste ale unor companii ruse de vârf sunt de asemenea mult mai frecvente", a spus el.

Într-o întâlnire cu Consiliul de Securitate, Putin a apreciat că Rusia va trebui să-şi amelioreze securitatea informaţiei în sectoare cheie şi să treacă la folosirea de tehnologie şi echipament domestice.

Moscova încearcă de multă vreme să-şi amelioreze infrastructura internă de internet, deconectându-se chiar de la reţeaua globală de internet în timpul unor teste de vara trecută.

Totuşi, barajul fără precedent de sancţiuni occidentale impuse în replică la campania militară a Rusiei din Ucraina a sporit presiunea de a creştere rezilienţa sistemelor IT ale ţării, notează Reuters. Citește mai mult despre acest subiect AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel