Guvernul polonez a creat o situaţie tragică pe piaţa energetică, spune preşedintele Autorităţii de reglementare

Piaţa energetică din Polonia este lăsată la mâna speculatorilor după ce intervenţiile repetate ale Guvernului i-au descurajat pe investitorii pe termen lung, a declarat preşedintele Autorităţii naţionale de reglementare (URE), Maciej Bando, care a apreciat situaţia actuală ca fiind una 'tragică', transmite Reuters.

De asemenea, Maciej Bando, al cărui mandat de cinci ani în fruntea URE expiră în luna iunie, a mai spus că deciziile lipsite de predictibilitate ale Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, destinate protejării firmelor de stat, precum şi o recentă plafonare a preţurilor la electricitate, reamintesc de perioada comunistă.

De la venirea la putere în 2015, Partidul Dreptate şi Justiţie a adoptat mai multe acte normative care au îngheţat investiţiile în parcurile eoliene şi au forţat companiile de utilităţi controlate de stat să susţină industria carboniferă. În plus, în luna decembrie 2018, Guvernul de la Varşovia a decis să plafoneze preţurile la electricitate pentru gospodării, preţuri care în mod normal sunt reglementare de URE, şi a încercat să impună preţuri mai mici şi pentru marii consumatori. Între timp, sursele din industria energetică susţin că pe piaţă a apărut o situaţie haotică pentru că nu este clar la ce preţ ar trebui vândută electricitatea.

'Aş caracteriza situaţia actuală drept un mare semn de întrebare. Nu văd nicio soluţie. În unele zone situaţia este în mod clar rezultatul lipsei de competenţă, iar în altele este rezultatul unor politici tipice pentru o democraţie populară', a declarat Maciej Bando. Acesta a adăugat că majorarea preţurilor angro în 2018 a fost provocată parţial de decizia Guvernului de a proteja companiile de utilităţi controlate de stat. 'Dacă ne uităm la creşterea preţului în cursul anului trecut, există două motive fundamentale: costul emisiilor poluante şi preţul cărbunelui. Dar a existat şi o creştere semnificativă a indicatorului Clean Dark Spread, care exclude preţul cărbunelui şi costul emisiilor de CO2. Aceasta înseamnă că există o marjă care se acumulează undeva în interiorul sectorului. În consecinţă, creşterea preţului la electricitate, care nu s-a mai înregistrat înainte, este o consecinţă a politicilor de proprietate', a spus Maciej Bando.

Preşedintele URE a apreciat că, în pofida unei modificări de ultim moment a poziţiei Guvernului de la Varşovia faţă de energia regenerabilă, Polonia nu va putea să atingă ţinta stabilită de Uniunea Europeană, potrivit căreia energie regenerabilă ar urma să reprezinte 15% din consumul total de energie în 2020. 'Nu aş dori ca investitorii să abandoneze piaţa noastră. Însă logica îmi spune că în astfel de condiţii doar capitalul speculativ va mai rămâne aici, în speranţa unor profituri mari, în timp ce capitalul fundamental îşi va modifica locaţia spre o destinaţie mai stabilă. Acest lucru este foarte grav', a apreciat Maciej Bando.

În prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produse şi consumate în Polonia provine de la termocentrale pe bază de cărbune astfel că avansul costului permiselor de poluare a dus la majorarea preţului la electricitate. Partidul la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), a câştigat alegerile din 2015 cu promisiunea că va susţine industria cărbunelui şi a introdus mai multe politici care îngreunează investiţiile în energiile regenerabile. Anul trecut, însă, Guvernul de la Varşovia a fost nevoit să schimbe direcţia pentru a respecta ţintele UE în domeniul energiei regenerabile iar în luna iunie a aprobat o lege care reduce obstacolele pentru investiţiile în regenerabile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel