EXCLUSIV  Guşă: Urmează cea mai importantă săptămână din ultimii 30 de ani, similară momentului Malta 1989

Cozmin Guşă a atras atenţia asupra evenimentelor extrem de importante care vor avea loc săptămâna viitoare. 

"Săptămâna viitoare cred că este cea mai importantă săptămână din ultimii 30 de ani pentru politica mondială. Eu asimilez întâlnirile din aceste zile, până la întâlnirea de pe 16, de la Geneva (n.r. – dintre preşedintele SUA, Joe Biden şi cel a Rusiei, Vladimir Putin), similară momentului Malta 1989.

Nu ştiu dacă vom afla toate concluziile, dar în mod evident America face acest lobby şi aceste cedări în Europa pentru ca să capete sprijin în competiţia cu China care se anunţă a fi nu o competiţie ci chiar o beligeranţă, în diverse feluri, mai ales în Marea Chinei de Sud, pentru că plecarea din Afganistan lasă un loc liber ofensivei Chinei pe acea peninsulă către deschiderile din Oceanul Indian sau în partea cealaltă, prin Iran.

Deci trebuile sunt extrem de complicate, iar Biden vine pregătit să cedeze ‚big time’ cum zic americanii, atât în favoarea Germaniei – pe Germania o scoate în faţă că-i convine că e în NATO, dar bineînţeles şi în favoarea Rusiei. Cred că vom avea surprize extrem de mari începând cu ziua de astăzi şi vinerea viitoare când o să comentăm împreună aceste lucruri o să vedem dacă se potrivesc aceste prognoze,  dar oricum vom avea ce comenta săptămâni bune, pentru că cel puţin de asta sunt sigur, şi anume că este cea mai importantă săptămână de politică internaţională din ultimii 30 de ani", a declarat consultantul politic Cozmin Guşă, vineri, la DC News, în cadrul emisiunii "Deferiţi mass-media".

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Informaţia a fost confirmată agenţiile de ştiri ruse, care citează Kremlinul. Potrivit acestuia, citat de agenţia RIA, Putin şi Biden vor discuta cu acest prilej, printre altele, despre pandemia de COVID-19 şi conflicte regionale. Această primă întâlnire între cei doi lideri de la venirea la putere a lui Joe Biden va interveni într-un climat de tensiuni puternice între Washington şi Moscova, pe fondul unor acuzaţii şi sancţiuni reciproce.

De asemenea, va avea loc imediat după reuniunile G7 şi NATO, care vor afişa un front comun anti-Moscova, notează France Presse.

VIDEO: 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy