Grilă de toamnă la Happy Channel. Care sunt noutățile

Luni, 5 septembrie, Happy Channel, televiziune din grupul Intact, dă startul noii grile de programe sub sloganul „Fiecare zi e Happy Day!". Una dintre noutăți este rubrica realizată de Carmen Brumă în cadrul emisiunii Happy Day.

Astfel, luni, de la ora 23.30 Criss, Vlad, Carmen Brumă și Rapha le aduc telespectatorilor prima ediție a noului format Happy Day, care se va difuza de luni până joi. Acest magazin cultural informativ le vorbește telespectatorilor despre ultimele noutăți în materie de muzică, film, lansări de carte sau evenimente, le oferă sfaturi despre ce presupune și cum se ajunge la un stil de viață sănătos, iar vedete autohtone vor veni cu propuneri de rețete, scrie Antena 1. Nu vor lipsi nici informațiile despre stil, gadget-uri sau fashion.

Emisiunea va fi reluată în fiecare dimineață, de luni până joi de la ora 8.00, iar fragmente ale fiecărei ediții vor fi presărate de-a lungul întregii zile.

Citește și: Carmen Brumă revine în televiziune. Ce emisiune va prezenta

„Happy Week-end" va aduce în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11.00, toate informațiile adunate ale fiecărei rubrici. Timp de două ore vor fi prezentate toate noutățile despre muzică și cărți, vor fi adunate toate rețetele culinare sau toate exercițiile recomandate de Carmen Brumă.

O altă premieră a acestei toamne este serialul american „Hart of Dixie – Dr Hart in Bluebell", a cărui premieră va avea loc luni, 5 septembrie de la ora 22.30. 

„Motive", unul dintre cele mai de succes seriale polițiste ale ultimilor ani, debutează la Happy Cahnnel luni, la ora 00.30.

Citește și: Antena 1 anunță lansarea grilei de toamnă. Care sunt surprizele 

Noutăți sunt și în zona telenovelelor sud-americane. În septembrie, Happy Channel va difuza „A que no me dejas" (Te provoc sa ma parasesti), o producție Televisa cu Arturo Penice, Camilla Sodi, Osvaldo Benavides și revenirea extraordinară a Leticiei Calderon, vestita Esmeralda.

Surprizele continuă și în octombrie, când Natalia Oreiro vine la Happy Channel în comedia romantică „Solamente Vos" (Doar tu!). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel