Goţiu (USR): Proiectul legii spaţiilor verzi a primit avizul pozitiv

Senatorul USR Mihai Goţiu a precizat, joi, că un nou proiect al legii spaţiilor verzi a primit avizul pozitiv de la Comisia pentru mediu din Senat.

'Legea a intrat în circuitul legislativ, ieri a primit avizul pozitiv de la Comisia pentru mediu din Senat, urmează să meargă la Comisia pentru administraţie publică pentru raport, va veni votul la plen şi apoi se reia procedura la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Practic, ieri a fost făcut primul pas şi a primit avizul pozitiv în unanimitate la Comisia pentru mediu din Senat', a declarat, pentru Agerpres, Mihai Goţiu, cu ocazia dezbaterii 'Bucureşti: sub asediul betoanelor'.

Problemele pe care Clujul şi Bucureştiul le au

În cadrul conferinţei, Goţiu a vorbit despre problemele pe care Clujul şi Bucureştiul, dar şi alte oraşe mari din România le întâmpină în asigurarea unui spaţiu verde corespunzător locuitorilor. Pentru a remedia această situaţie se poate acţiona în mai multe feluri, a spus senatorul.

'La nivel politic, deja în Comisia de mediu a trecut ieri un nou proiect al legii spaţiilor verzi, a fost avizat pozitiv. E un proiect susţinut şi de parlamentari din PSD, deci cred că va merge mai departe şi atunci şi autorităţile locale vor trebui să se raporteze la noua lege, care a fost elaborată destul de amănunţit, cu consultarea reprezentanţilor societăţii civile din domeniu, aşadar cred că va fi un prim pas în faţă', a apreciat Goţiu. În opinia sa, pe de altă parte, este nevoie şi de o continuă implicare civică. 'Această implicare duce la o presiune prin care se pot obţine şi rezultate bune. Uneori sunt bătălii care sunt pierdute, dar este nevoie şi de această presiune civică, în continuare, pentru a convinge decidenţii administraţiei publice locale în sensul respectării reale a normelor spaţiilor verzi. O a treia măsură este o popularizare a acestei probleme, a înţelegerii a ceea ce înseamnă dreptul constituţional la un mediu sănătos, prevăzut de articolul 35 din Constituţie', a precizat senatorul USR.

Situaţia marilor oraşe din România

El a mai vorbit şi despre situaţia marilor oraşe din România, care sunt confruntate cu problema pierderii spaţiilor verzi.

'După 1990, în special datorită presiunii imobiliare, faptul că aceste spaţii verzi au constituit o tentaţie pentru afaceri şi una cauzată de o înţelegere greşită a autorităţilor administraţiei publice locale a funcţiunilor unui spaţiu verde şi cea mai generală problemă a fost ideea de a face parcări în spaţiile verzi, în parcuri. Mai este şi o a treia cauză - o reprezintă modul în care anumite spaţii verzi din parcuri sunt amenajate, fără a se ţine cont de nişte reguli. Nu suntem în situaţia în care pierdem nişte spaţiu verde, ci suntem în situaţia în care acest spaţiu este administrat greşit, astfel încât nu-şi îndeplineşte toate utilităţile', a mai spus Goţiu. El a mai arătat că la Cluj, precum şi în Bucureşti s-a încercat 'rezolvarea problemei' prin includerea unor păduri şi a unor parcuri de la periferia oraşelor în intravilan şi atunci se invocă îndeplinirea cerinţelor privind spaţiul verde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel