Gigi Becali a condus cu 106 km/h în localitate, dar a păstrat permisul. Victorie în instanţă. Unde a greşit Poliţia

Gigi Becali/ foto captură video Trinitas
Gigi Becali/ foto captură video Trinitas

Gigi Becali a scăpat de sancţiuni, după ce a contestat în instanţă suspendarea permisului de conducere. 

În urmă cu un an, cu puțin timp înainte de Paște, Gigi Becali a fost tras pe dreapta de către Poliția Rutieră, după ce conducea prin localitatea argeșeană Drăganu cu 106 kilometri pe oră, potrivit prosport.ro

Suspendarea permisului pentru 90 de zile și amendă de 1.305 de lei era sancțiunea pentru patronul lui FCSB. 

În instanţă, însă, finanţatorul FCSB a scăpat de sancţiune. Conform Antena 3, judecătorii ar fi decis în favoarea acestuia pentru că pe înregistrările Poliţiei nu se vedea numărul maşinii lui Gigi Becali. 

"Bravo! E cel mai bun lucru, am scăpat de belele. Stăteam acum vreo două, trei luni fără permis. Dar, dacă nu câștigam, făceam procedurile acelea să dau examenul și îmi luam permisul după 30 de zile", a declarat Becali.

”Au mai fost sentințe date în cazuri ca ale mele și s-a aplicat practica judiciară. Nu se vedea numărul la mașină, iar atunci nu era probă. Am cerut filmul și nu se vedea numărul. Mi-au zis că asta e mașina, dar nu se cunoaște. Le-am explicat că dacă nu se cunoaște atunci nu există… Legea e unitară, e hotărâre clară, dacă nu se vede numărul, nu e probă”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik.

Becali a fost întrebat de un călugăr de la Muntele Athos de ce face publice actele sale caritabile

Părintele Pimen Vlad de la Muntele Athos a dezvăluit că l-a întrebat pe Gigi Becali de ce face publice actele sale de caritate.

„L-am întrebat pe domnul Becali. A dormit aici, după închisoare. Era total schimbat. Și l-am întrebat: ’Cum privești lucrul ăsta, pentru că-l faci public?’ Am vrut să-l întreb pentru că am văzut un om total schimbat față de înainte. Și mi-a spus așa: ’Eu îl fac public, dar am alt scop. Sunt mulți oameni ca mine pe acest pământ, care produc foarte mulți bani și care au păcate. Dacă fac publice actele mele, poate îmi urmează și alții exemplul”, a povestit starețul, potrivit digisport.

Părintele Pimen Vlad a mai dezvăluit și ce i-a mai zis Gigi Becali. „Mi-a mai spus așa: ’Sunt convins că nu-i pot ajuta pe toți, uneori se mai întâmplă să-i mai fugăresc, dar mi-e milă de ei. Și atunci mă duc după colț și plâng. Doamne, nu-i pot ajuta pe toți’. A început căința, apoi spovedania și apoi milostenia. A întors înapoi, îi pare rău pentru păcate”, a mai povestit părintele în podcastul lui Mihai Morar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel