Gheorghe Dincă a făcut contestație la Curtea de Apel Craiova. Vrea în libertate

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul de la Caracal, a contestat, sâmbătă, măsura arestului preventiv.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul de la Caracal, a contestat, sâmbătă, măsura arestului preventiv. Curtea de Apel Craiova urmează să stabilească data la care contestația va fi judecată, după ce magistrații Tribunalului Dolj au decis arestarea preventivă a sa.

A fost depusă contestație la măsura arestului preventiv. Contestația urmează să fie judecată de Curtea de Apel Craiova", a declarat, pentru Mediafax, Dana Nicu, purtător de cuvânt al Tribunalului Dolj.

După ce a fost luată măsura arestului preventiv, avocatul lui Gheorghe Dincă a fost întrebat dacă s-a descoperit că apelurile fetei la 112 au fost făcute de pe telefonul presupusului agresor, acesta răspunzând: „Din câte am înțeles da. Apelul era făcut de pe telefonul lui". Întrebat cum explică Gheorghe Dincă acest aspect, avocatul a declarat că „nu îl explică, nu recunoaște".

Dincă susține că e nevinovat

 

Potrivit acestuia, suspectul principal de la Caracal pledează nevinovat.

Spune că nu cunoaște cele două persoane despre care este acuzat că le lipsește de libertate. La ora actuală acuzația nu este de omor, este vorba despre trafic de minori și viol, acestea sunt infracțiunile care se rețin în sarcina dânsului", a declarat avocatul.

Întrebat, de asemenea, dacă există probe concrete în acest dosar, avocatul a răspuns: „Da, există probe concrete, însă din punctul meu de vedere nu este insuficient ca la ora actuală să apreciem că această persoană este vinovată și trebuie condamnată". În ce privește osemintele găsite, avocatul a spus că din punctul de vedere al lui Gheorghe Dincă nu sunt umane.

Bujuteriile găsite sunt fake-uri

 

Legat de bijuteriile găsite, suspectul a spus că el colecționa fake-uri care „au ajuns acolo aparținând dânsului și soției dânsului".

Întrebat, de asemenea, dacă suspectul are alibiuri pentru zilele în care a dispărut Alexandra, avocatul a răspuns că acesta a mers diminețile la piață, iar apoi „a lucrat la o activitate de tinichigerie, pentru că dânsul dezmembrează și componente de fier și le comercializează".

Suspectul principal de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzațiile de viol și trafic de minori.

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28