Canabis. Georgia, legalizare consum pentru uz personal

Canabis
Canabis

Georgia a legalizat consumul de canabis pentru uz personal, anulând amenzile care se aplicau pentru consumul acestei plante.

Curtea Constituţională a Georgiei a abolit amenzile aplicate până acum pentru consumul de canabis pentru uz personal, pe motiv că acesta face parte din 'dreptul la dezvoltare personală', reafirmând în acelaşi timp că vânzarea şi cultivarea acestuia rămân reprobabile, informează AFP.

Într-o hotărâre făcută publică luni, instanţa a stipulat că 'pedepsirea consumului de marijuana contravine Constituţiei georgiene'. Consumul pentru uz personal a fost considerat anterior o infracţiune pasibilă de o amendă de aproximativ 170 de euro. Cu toate acestea, în hotărârea sa, Curtea a precizat că urmărirea penală pentru consumul de canabis rămâne justificată atunci când ea reprezintă 'o ameninţare pentru un terţ', de exemplu în 'instituţiile de învăţâmânt şi în anumite spaţii publice'.

Guvernul, criticat

Decizia survine în contextul în care guvernul georgian a fost criticat în trecut de apărătorii drepturilor omului pentru o politică descrisă drept excesiv de represivă împotriva drogurilor. În luna mai, mii de oameni au demonstrat în capitala Tbilisi, pe ritmuri de muzică electronică, pentru a denunţa raidurile poliţiei în discoteci, în cadrul unei campanii de combatere a drogurilor.

Unii dintre cei prezenţi în discoteci în timpul raidurilor au susţinut că poliţia a folosit forţa în mod disproporţionat şi că descoperirea de droguri în timpul căutărilor a fost înscenată de către poliţişti.

Vezi și: Trafic de droguri. Val de asasinate în numai şase luni


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel