Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a primit premiul 'Personalitatea anului' din partea Societății Medicale Române din New York pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității românești.
Ambasadorul George Maior a fost invitatul special al galei anuale organizate de Societatea Medicală Română și Camera de Comerț Româno-Americană din New York, informează un comunicat al Ambasadei României în SUA, potrivit Agerpres.
În cadrul evenimentului, desfășurat la Harvard Club din New York, la care au participat peste 200 de persoane, au fost premiate o serie de personalități românești, româno-americane și americane care, de-a lungul timpului, și-au adus o contribuție importantă la dezvoltarea comunității românești.
Cu această ocazie, ambasadorului George Cristian Maior i-a fost înmânat, de către președintele Societății Medicale Române din New York, dr. Theo Trandafirescu, premiul 'Personalitatea anului', în semn de recunoaștere pentru activitatea desfășurată în folosul comunității românești.
"Anul acesta, s-au împlinit 135 de ani de relații diplomatice între România și SUA, eveniment marcat prin rezoluții speciale ale Camerei Reprezentanților și Senatului Statelor Unite. Indiferent de contextul istoric, care uneori nu a fost prielnic, cum s-a întâmplat în perioada regimului comunist, comunitatea românească a adus mereu o contribuție importantă la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări. Relația specială pe care România o are acum cu Statele Unite a fost cimentată și de activitatea susținută a românilor din SUA. Relațiile interpersonale sunt elementul cheie al cooperării noastre. În această privință, comunitatea româno-americană reprezintă puntea dintre România și Statele Unite ale Americii și joacă un rol semnificativ în extinderea și diversificarea legăturilor dintre cele două țări", a afirmat în discursul său, ambasadorul George Cristian Maior.
George Maior a dedicat premiul 'Personalitatea anului' tuturor medicilor români
Arătând că tragicul accident de la Clubul Colectiv din București reprezintă un moment de reflecție de care nu trebuie uitat, ambasadorul român a dedicat premiul primit tuturor medicilor români care și-au arătat devotamentul față de pacienții îngrijiți.
"Le mulțumesc tuturor medicilor români care, prin munca lor, pun umărul la progresul României și ne arată zilnic ce înseamnă să lucrezi în folosul semenilor tăi, un exemplu pe care trebuie să îl urmăm cu toții', a afirmat George Cristian Maior.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii a mulțumit și președintelui Camerei de Comerț Româno-Americane, Elias Wexler, un prieten al Romaniei care a sprijinit organizarea galei.
În cadrul galei au mai fost premiați dr. Adrian Pop — medicul anului, dr. Sorin Lancea — medicul stomatolog al anului, și Elias Wexler, președintele Camerei de Comerț Româno-Americane, care a primit premiul "cel mai bun prieten al României".
Între cei prezenți la evenimentul organizat la Harvard Club din New York s-au numărat reprezentantul permanent al României la Organizația Națiunilor Unite, ambasadorul Ion Jinga, ambasadorul Republicii Moldova în SUA, medici româno-americani și personalități din mediul academic și diplomatic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News