Galaxy Fold. Câte telefoane pliabile a vândut Samsung

Samsung, cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume, a anunţat câte smartphone-uri pliabile Galaxy Fold a vândut.

Samsung, cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume, a vândut un milion de smartphone-uri pliabile Galaxy Fold, potrivit președintelui companiei, Young Sohn. Telefonul s-a dovedit a fi un succes în ciuda problemelor pe care le-a avut înainte de debutul oficial pe piață și a prețului mare, de 2.000 de dolari. „Sunt un milion de oameni care doresc să folosească acest produs la prețul de 2.000 de dolari”, a declarat Sohn la evenimentul TechCrunch Disrupt, organizat la Berlin.

Președintele Samsung Electronics a explicat și de ce compania a decis să dea smartphone-ul reprezentanților mass-media pentru a-l testa înainte ca acesta să ajungă la forma finală. Potrivit lui, dacă dispozitivele precum Fold sunt ținute în laborator, producătorul nu poate primi feedback-ul de care are nevoie, transmite Mediafax.

Galaxy Fold a fost prezentat la evenimentul Mobile World Congress 2019

Peste câteva luni, cei care au testat primele unități au descoperit că acestea erau fragile, iar display-urile puteau fi stricate ușor. Samsung a rafinat produsul și l-a lansat din nou în septembrie 2019. Recent, compania l-a prezentat oficial și în România. Samsung și-a propus să vândă șase milioane de smartphone-uri pliabile în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel