Gabriela Firea, despre scandalul RADET - ELCEN: Greul de abia începe

[] []

28 sep 2016 / 11:49
Salveaza PDF Comentarii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat miercuri că 'lanţul comercial RADET - ELCEN se va regla peste câteva zile, în momentul în care tribunalul va desemna practicienii în insolvenţă'.

'Lanţul comercial se va regla din momentul în care tribunalul, în câteva zile, va desemna, la propunerea RADET şi ELCEN, care sunt practicienii în insolvenţă, care se vor ocupa în detaliu tehnic de această procedură şi din acel moment lucrurile se simplifică din punct de vedere al presiunilor şi notificărilor. Dar, cum s-ar spune, greul abia de acolo începe. Dar sunt convinsă că vom avea de-a face cu specialişti, companii cu reputaţie, care odată asumat acest rol îl vor duce la bun sfârşit', a spus edilul general, în cadrul seminarului 'Autorităţi locale. Finanţări. Achiziţii. Proiecte'.

Ea a dat din nou asigurări că nu se pune sub nicio formă problema ca Bucureştiul să rămână fără agent termic.

'Chiar dacă săptămânal se mai primesc notificări, se mai transmit către presă comunicate prin care cineva se joacă de-a Putin şi spune că taie gazele, se joacă de-a Dumnezeu şi ne anunţă că nu mai vine soarele de dimineaţă. Nu, agentul termic este infrastructură strategică naţională, nu se poate opri apăsând pe un buton. Avem o legislaţie extrem de explicită în acest domeniu şi, de asemenea, avem legislaţie care ne spune cum să acţionăm atunci când contractele comerciale încheiate între anumite entităţi ale statului român nu mai dau rezultate, nu mai funcţionează, când există anumite sincope', a subliniat primarul.

Gabriela Firea a adăugat că nu exista altă soluţie în cazul RADET şi ELCEN decât insolvenţa, iar această procedură ar fi trebuit deschisă cu mult timp în urmă.

'A fost nevoie să luăm taurul de coarne (...) să ne asumăm toată agresiunea comentariilor viitoare pentru o decizie sănătoasă, corectă şi, mai mult decât atât, legală', a declarat ea. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27