Furt de combustibil din locomotive. Percheziții în patru județe

Foto cu caracter ilustrativ.
Foto cu caracter ilustrativ.

Polițiștii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș, Dâmboviţa, Galaţi şi Teleorman, la persoane bănuite de furt de carburant.

Perchezițiile sunt efectuate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, privind săvârșirea de infracţiuni de furt calificat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul secţiilor regionale de poliţie transporturi Craiova şi Galaţi, precum şi din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa.

Din cercetări a reieșit că, în anul în curs, 19 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 şi 61 de ani, ar fi sustras motorină din locomotivele aparţinând unui operator privat de transporturi feroviare. Ulterior, cei în cauză ar fi valorificat carburantul la diverse persoane. Prejudiciul este în curs de stabilire.

19 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea de măsuri legale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor, iar la acțiune au participat și jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel