FRUCTUL OPRIT episod 17. Răsturnare de situație în ultimul episod din 2018

FRUCTUL OPRIT EPISOD 17, ULTIMUL EPISOD
FRUCTUL OPRIT EPISOD 17, ULTIMUL EPISOD

FRUCTUL OPRIT episod 17. Ultimul episod, din anul acesta, al celui de-al doilea sezon "Fructul oprit", pe care Antena 1 îl va difuza diseară de la ora 20.00, le-a pregătit telespectatorilor o seară specială, invitând publicul să intre în atmosfera de Crăciun.

FRUCTUL OPRIT episod 17. Secvențe emoționante și răsturnări de situație într-un episod plin de surprize, al cărui final va fi total neașteptat.


În casa Caragea, Moșu își face apariția, iar familia și apropiații ei se adună pentru a sărbători împreună Crăciunul. Copiii Mara (Maria Nicole), Victor (Călin Popescu) și Traian (Victor Popescu) se bucură de cadourile primite, iar Ioan (Vlad Gherman) ia masa alături de părinții lui, Magda (Maia Morgesntern) și Marius Cristescu (Bogdan Stanoevici). "Nebun am fost în ziua în care am hotărât să mă răzbun", îi mărturisește Marius fiului său. Magda încearcă să-i apropie pe cei doi. "Ioane, când o să înțelegi că Marius ține la tine?", îi spune ea. Ce decizie va lua Ioan, dacă își va schimba atitudinea față de tatăl său, telespectatorii vor putea afla urmărind episodul 17, din această seară, de la ora 20.00.

FRUCTUL OPRIT episod 17


Momentul în care Sonia (Michaela Prosan) și Adrian (Bogdan Albulescu) trebuie să se căsătorească religios se apropie. "Tu chiar nu ai de gând să faci ceva? O să te duci cu Adrian la biserică? (...) Sonia, de data asta, chiar poți să alegi, chiar poți să faci ce trebuie făcut", este discuția pe care Ioan o are cu sora sa, încercând astfel s-o facă să se răzgândească în privința acestei decizii.
Privește neputincios la pregătirile de nuntă dintre Adrian și Sonia, însă cu toate astea Alex (Petru Păun) nu renunță la sentimentele pe care le are față de Sonia. "Niciodată nu o să renunț la Sonia!", spune el. Ce plănuiește Alex să facă, astăzi, în continuarea serialului „Fructul oprit", la Antena 1.

FRUCTUL OPRIT episod 17

Roxana Baicu Popoivici (Carmen Tănase) și Dan Lăzărescu (Doru Ana) își duc mai departe planul de răzbunare. "Am mai dat un interviu despre Tudor Caragea, despre afacerile lui murdare", îi povestește el Roxanei. Ce pun la cale cei doi și ce secrete bine ascunse ies la iveală în urma dezvăluirilor făcute, în această seară, de la ora 20.00, în ultimul episod al serialului din acest an.

Ana (Cristina Ciobănașu) încearcă să afle ce s-a întâmplat cu ani în urmă, dorind astfel să știe mai multe despre tatăl său. Ea apelează la ajutorul lui Marius Cristescu. "Spune-mi adevărul despre tata", îl roagă ea, telespectatorii urmând să afle, în această seară, dezvăluirile pe care le va face Cristescu.

FRUCTUL OPRIT episod 17


După ce a plecat de acasă fără să-i spună ceva, Costică (Liviu Vârciu) îi trimite un mesaj important Tanței (Doinița Oancea)."Crăciun fericit, iubita mea! Știu că probabil ești supărată pe mine, că am plecat așa fără să-ți spun, dar să știi că m-am gândit foarte bine la tot ce mi-ai zis și...", continuarea, astăzi, de la 20.00, la Antena 1.

Cadoul, pe care i-l oferă Ana lui Ioan, îl aduce pe acesta în culmea fericirii: "Este cel mai fericit Crăciun din viața mea!". Despre ce este vorba, telespectatorii urmând să afle în episodul 17.

Dacă Sonia și Adrian vor păși împreună în fața altarului, ce reacție va avea Alex când o va vedea mireasă pe femeia iubită, prin ce schimbări importante vor trece protagoniștii, dar și apropiații lor, diseară, de la ora 20.00, în ultimul episod "Fructul oprit" pe care Antena 1 îl va difuza în acest an. Un final surprinzător care va ține telespectatorii cu sufletul la gură, urmând ca povestea serialului să continue din luna ianuarie a anului 2019, când sezon 2 va reîncepe la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel