Frații Tate își primesc înapoi cele 14 mașini de lux confiscate de DIICOT.
Andrew și Tristan Tate vor reintra în posesia celor 14 autoturisme de lux care le-au fost confiscate în urmă cu aproape doi ani de autoritățile române. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel București, iar în prezent, vehiculele sunt ridicate dintr-un depozit al ANABI, transmite Antena 3 CNN.
Colecția de 14 bolizi, evaluată la peste 4 milioane de euro, a fost pusă sub sechestru de către DIICOT în cadrul anchetelor care îi vizează pe frații Tate. Aceștia au inițiat mai multe acțiuni în instanță pentru a-și recupera bunurile, iar hotărârea recentă le este favorabilă.
Precizăm că Andrew Tate este cercetat atât în Marea Britanie, cât și în România, în două dosare penale, alături de fratele său, Tristan Tate.
În România, Andrew Tate şi fratele său Tristan, cu dublă cetăţenie britanică şi americană, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe. Ulterior, în decembrie 2024, instanţele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.
Momentan, în România, cei doi sunt puși sub acuzare și plasați sub măsura controlului judiciar, care recent a fost prelungită cu încă 60 de zile. O parte dintre obligații au fost ridicate din această măsură preventivă, iar Andrew și Tristan Tate au părăsit deja țara.
Fraţii Tate urmează să fie extrădaţi în Regatul Unit după încheierea procedurilor în România, după ce poliţia din Bedfordshire a obţinut un mandat de arestare european pentru alte acuzaţii de viol şi trafic de persoane. Acuzaţiile, pe care cei doi fraţi le neagă fără echivoc, se referă la fapte petrecute în perioada 2012-2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu