Andrew Tate ar fi ameninţat o femeie punându-i un pistol în faţă, potrivit unor documente judiciare din Marea Britanie.
Controversatul influencer Andrew Tate este acuzat că a ameninţat cu un pistol o femeie înainte de a-i spune O să faci ce-ţi spun eu sau o să plăteşti scump, potrivit unor documente judiciare, citate de DPA.
Părţi din rechizitoriul predat Înaltei Curţi a Regatului Unit de patru femei britanice care îl acuză pe Tate că a folosit violenţa sexuală împotriva lor au fost dezvăluite joi, relatează Agerpres.
Una dintre femeile respective îl acuză pe Andrew Tate, fost kickboxer profesionist, că a apucat-o de gât de mai multe ori în 2015, a agresat-o cu o curea şi i-a pus un pistol în faţă.
O altă femeie afirmă că Andrew Tate a strâns-o de gât în timpul actului sexual fără consimţământul ei, tot în 2015, şi a spus foarte clar că ea era 'a lui' şi, dacă oricine altcineva ar vorbi cu ea, el i-ar fi omorât.
O a treia femeie susţine că influencerul i-a spus Mă gândesc dacă să te violez sau nu, înainte de a face sex fără consimţământul ei, în 2013, în timp ce femeia era întrebată Cui aparţii tu?.
Cea de-a patra reclamantă îl acuză pe Andrew Tate că îi spunea expresii precum Îmi aparţii sau O să te ucid şi că a strangulat-o până femeia a leşinat, în timpul unei partide de sex, în 2014.
Drept răspuns, Andrew Tate a spus că acuzaţiile formulate de cele patru femei sunt false şi că reclamantele nu erau controlate şi nu se comportau ca şi cum erau controlate de el.
Cele patru femei, care l-au acuzat pe Tate de viol şi agresiuni sexuale, au deschis un caz civil la Înalta Curte după ce Serviciul Procuraturii Regale a decis în 2019 să nu îl pună sub acuzare.
Reamintim că în România, Andrew Tate şi fratele său Tristan, cu dublă cetăţenie britanică şi americană, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe.
Ulterior, în decembrie 2024, instanţele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.
Fraţii Tate urmează să fie extrădaţi în Regatul Unit după încheierea procedurilor în România, după ce poliţia din Bedfordshire a obţinut un mandat de arestare european pentru alte acuzaţii de viol şi trafic de persoane. Acuzaţiile, pe care cei doi fraţi le neagă fără echivoc, se referă la fapte petrecute în perioada 2012-2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu