€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Franța, sub cod roșu. Canicula de peste 40°C paralizează transportul și pune spitalele în alertă

atentionare-de-calatorie-franta_70914700 Foto: Unsplash
 

Un val de caniculă care a adus temperaturi de peste 40 de grade Celsius a determinat autorităţile din Franţa să intre în alertă, informează marţi DPA.

Serviciul meteorologic naţional, Météo France, le-a recomandat rezidenţilor din multe regiuni ale ţării să dea dovadă de prudenţă sporită marţi.

Un număr de 14 unităţi administrative au fost plasate sub cel mai ridicat nivel de alertă pentru caniculă - roşu - în timp ce alte 64 au rămas la nivelul portocaliu.

Spitalele au fost avertizate că vor primi pacienţi afectaţi de temperaturile extreme, a spus ministrul Sănătăţii, Catherine Vautrin, după ce condiţiile meteo au dus de asemenea la niveluri ridicate de ozon şi la deteriorarea calităţii aerului în oraşe.

Compania de transport feroviar SNCF a anulat mai multe conexiuni intercity pe rutele Paris-Clermont-Ferrand şi Bordeaux-Marseille până vineri din cauza caniculei.

Autorităţile se tem că sistemele de aer condiţionate din garniturile mai vechi folosite pe aceste rute nu vor face faţă temperaturilor extreme.

Pentru a-i ajuta pe oameni să se răcorească, municipalitatea Lyon a lăsat un parc deschis pe timpul nopţii pentru a le permite rezidenţilor să doarmă în aer liber, în timp ce mai multe muzee dotate cu aer condiţionat şi-au deschis porţile în mod gratuit pentru a le oferi un refugiu din calea caniculei.

În Bordeaux, a fost deschis un centru care oferă refugiu împotriva caniculei persoanelor fără adăpost.

Spaţii publice precum Paris Metro afişează avertizări prin care le recomandă rezidenţilor să bea lichide suficiente şi să se protejeze împotriva căldurii.

Între timp, riscul incendiilor de vegetaţie rămâne extrem de ridicat din cauza caniculei şi a condiţiilor secetoase.

Météo France a avertizat că temperaturile extreme provoacă uscarea excesivă a solului şi vegetaţiei, în special în regiunea sud-vestică, care se confruntă cu o secetă deosebit de severă.

În weekendul trecut, după mai multe zile de lupă cu flăcările, pompierii au reuşit să aducă sub control cel mai vast incendiu de vegetaţie izbucnit în ultimele decenii în Franţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close