Franța, investiție uriașă pentru dezvoltare

Macron
Macron

Franța va investi anul viitor o sumă uriașă pentru dezvoltare.

Proiectul de buget al Franţei pentru 2019, prezentat luni, prevede alocarea a aproximativ trei miliarde de euro ajutorului public pentru dezvoltare, cu 130 de milioane mai mult decât în acest an, o creştere salutată de ONG-uri care aşteaptă totuşi mai mult, relatează AFP.

Suma totală prevăzută pentru ajutorul public pentru dezvoltare anul viitor se ridică la 3,08 miliarde de euro, o creştere de 0,5% în raport cu anul în curs, se arată în proiectul de buget.

Este "decât o primă etapă"

Această creştere marchează în cele din urmă începutul traiectoriei ascendente pentru a ajunge la finalul actualului mandat prezidenţial de cinci ani la 0,55% din venitul naţional brut alocat ajutorului pentru dezvoltare, în urma angajamentului preşedintelui' Emmanuel Macron, a afirmat Friederike Räder, directoare pentru UE şi Franţa a ONG-ului ONE.

"Totuşi, aceasta nu este decât o primă etapă pentru a atinge 0,7%, angajamentul internaţional al Franţei", a subliniat ea, solicitând acordarea fondurilor "în primul rând celor mai sărace ţări din Africa şi pentru proiectele care vizează femeile şi fetele".

"Este nevoie acum de un impuls major"

ONG-ul Oxfam a salutat această creştere "binevenită", reamintind că ea survine după mai mulţi ani de scăderi majore.

"Este nevoie acum de un impuls major pentru ca Franţa să fie la înălţimea ambiţiilor şi angajamentelor asumate la nivel internaţional", a declarat de asemenea Michael Siegel, purtător de cuvânt al Oxfam France, potrivit unui comunicat.

Preşedintele Emmanuel Macron s-a angajat ca până în 2022 să crească la 0,55% din Venitul naţional brut ajutorul public al Franţei.

La un nivel de 0,43% în acest an, ajutorul francez rămâne cu mult sub obiectivul ONU de 0,7% atins de numai cinci ţări (Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Regatul Unit şi Suedia).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel